după Marin Preda
Într-o după-amiază, Nicolae ieşi în grădină. Se întinse la umbră sub un dud şi începu să citească o carte.
Căldura soarelui era plăcută, nu mai dogorea ca acum câteva săptămâni. Era linişte. Grădina părea încremenită. Nici o adiere de vânt.
Deodată, Nicolae îşi ridică fruntea. Auzise ceva. De undeva, din coroana stufoasă a dudului, se desprinsese o frunză galbenă. Cădea legănându-se spre pământ.
Soarele cobora spre asfinţit. Se făcuse răcoare. Nicolae simţi că i se răcise cămaşa pe umeri şi pe spinare. Ce se întâmplase? Până acum o săptămână, el stătuse la umbră fără să simtă că spre seară se făcea răcoare. Se scălda în gârlă chiar la asfinţitul soarelui, aşa era de cald.
Se ridică de sub dud şi se uită pe cer. Nu cumva se apropia vreo ploaie? Nu, cerul era limpede cât vedeai cu ochii. Nu cumva adia vântul? Nu, era linişte ca şi mai înainte. De undeva din, din vârful dudului, se mai desprinsese o frunză îngălbenită. Nicolae se gândi câtva timp şi înţelese: venise toamna.
Din ziua aceea băgă de seamă tot mai mult că în grădină, în curte, în grădiniţa cu flori, în grădina cu zarzavaturi şi afară pe câmp se petrecea o schimbare. Ierburile îngălbeneau, sămânţa se scutura. Fructele de toamnă erau coapte. Puii crescuseră cât păsările cele mari. La câmp, bobul de porumb se făcuse tare ca grăunţele semănate primăvara.
Aşa încep zilele de toamnă în patria noastră, la câmpie. Suntem în luna septembrie. Culegem porumbul şi ne pregătim pentru semănatul grâului.
În munţii patriei noastre, toamna nu vine la fel ca la câmpie. Acolo şi în iulie e răcoare, iar uneori e chiar frig de-a binelea, încât oamenii trebuie să se îmbrace gros. Plouă mai des ca la câmpie. Fructele se coc mai greu, ierburile şi frunzele copacilor sunt mai verzi, ţin mai multă vreme.
Oare, în regiunea unde locuieşti tu, toamna vine la fel?
ORA POVEȘTILOR 