Publicat în Concursul Bătălia Cărţilor, povești

Bătălia cărților 2018

Bătălia Cărţilor” este un concurs de lectură,care  derulează anual în mai multe biblioteci publice din România și Republica Moldova.

 Concursul şi-a propus ca scop dezvoltarea gustului pentru lectura din plăcere în rândul copiilor (11-13 ani) şi  adolescenţilor (14-18 ani).

Pentru fiecare categorie sunt propuse câte 10 cărți. Atragem atenția tinerilor noștri cititori, că mai este puțin timp până la încheerea acestui concurs,  ajuns la cea de a-IV-a ediție.

Vă propunem să luați cunoștință cu cărțile incluse în lista concursului. Dacă nu reușiți să vă înscrieți, cel puțin să știți că sunt cărți foarte captivante și merită să fie citite. Lectură plăcută!   

1073072Shafak, Elif. Fetița căreia nu-i plăcea numele său / Elif Shafak. – București: Polirom, 2016. – 152 p.

Parintii ei i-au dat un nume tare ciudat: Sakız Sardunya, adica Muscata Curgatoare, o floare care n-are alta treaba decit sa atraga pasarile colibri. Fetita nu are frati sau surori, iar prietenii ei cei mai buni sint cartile, singurele care nu rid de numele asta curios. Numai ca nici ele, cartile, nu-s prea fericite pe lume: printre atitea jocuri video si desene animate de la televizor, copiii au uitat sa mai asculte si sa mai inventeze povesti, asa ca tarimul lor fermecat e in primejdie.

Mușcata Curgătoare e tare speriata: doar n-o sa fie ea singura în stare sa-l salveze, nu?„Era un glob pământesc iluminat. Era mai mare decât o portocala, mai mic decit un pepene galben. Pe el se vedeau marile, râurile, lacurile, munții și vulcanii. Granitele tarilor fusesera trasate cu pietricele de diferite culori care pâlpiiau. Când îl apucai exact de la mijloc, adica de la linia Ecuatorului, se deschidea ca o cutie cu capac. Dar inauntru era golSi, oricit il zgindarise, nu-l găsise… In momentul acela s-a intimplat ceva ciudat. Pietricelele de pe glob au inceput sa pilpiie. Sakız Sardunya s-a dat speriata inapoi. Dar o voce launtrica ii spunea ca acel obiect ciudat ascunde un secret. Trebuia sa-l descopere…

confesiunile-unui-prieten-imaginar-memoriile-lui-jacques-papier-cover_hugeCuevas, Michelle. Confesiunile unui prieten imaginar / Michelle Cuevas. – București: Arthur, 2016. – 170 p.

Confesiunile unui prieten imaginar este un roman despre puterea ascunsă a tuturor lucrurilor nevăzute fără de care viața ar fi mai puțin frumoasă.

Jacques Papier e convins că toată lumea îl urăște. La școală e ignorat de colegi și de profesori, iar acasă părinții uită să-i facă loc la masă. Ar vrea să spună lumii întregi cât de tare îl doare inima.

Ca să afle care sunt locul și rostul lui în lume, pornește într-o călătorie la capătul căreia înțelege cât de mare este puterea prieteniei și a imaginației. Pentru că oricine poate fi invizibil dacă nu e văzut cu adevărat de altcineva.

966120 Grabenstein, Chris. Insula doctorului Libris / Chris Grabenstein. – București: Corint Junior, 2015. – 288 p.

 Ce-ar fi dacă personajele tale preferate ar prinde viata? Billy își petrece vara într-o cabana care aparține misteriosului dr. Libris. De câte ori Billy deschide o carte din biblioteca doctorului, poate auzi zgomote venind de pe insula din mijlocul lacului învecinat. Zângănitul săbiilor. Șuieratul sageților. Uneori, simte cum se cutremura pământul. E ca și cum ceea ce citește ar prinde viata…
Chris Grabenstein, autorul bestsellerului Evadare din biblioteca domnului Lemoncello si coautor al seriei Eu, haios? face dovada unei imaginatii debordante in aceasta aventura plina de actiune si mister.

_136093_1_1365603898Birdsalle, Jeanne. Familia Penderwick / Jeanne Birdsalle. – București: RAO, 2012. – 288 p.

Faceti cunostinta cu fetele Penderwick, patru surori diferite, unite printr-o legatura speciala. Mai intai, practica si responsabila Rosalind, apoi, Skye cea incapatanata si curajoasa, artistica si visatoarea Jane si mica si timida Batty, care nu pleaca nicaieri fara aripioarele ei de fluturas. Cand cele patru fete si tatal lor grijuliu pleaca in vacanta de vara, vor avea o mare surpriza. In locul casutei comode pe care o stiau, se trezesc cazati pe frumosul domeniu Arundel. In curand, surorile vor fi ocupate sa descopere magia verii la Arundel, cu gradinile sale luxuriante, podul plin de comori, iepurii imblanziti si bucatareasa care face cele mai bune turte dulci din Massachussetts. Dar cea mai frumoasa descoperire dintre toate este Jeffrey Tifton, fiul proprietarului de la Arundel, care se va dovedi in curand companionul perfect pentru aventurile lor. Doamna Tifton cea severa nu este la fel de multumita de familia Penderwick …

nick-si-tesla-1_c1_1Hockensmith, Steve. Nick si Tesla in laboratorul de inalta tensiune / Steve Hockensmith. – București: Nemira, 2016. – 224 p.

Simpatici și inventivi, Nick și Tesla sunt doi frați gemeni de 11 ani, isteți foc și pricepuți nevoie mare la științe, electronica și intratul în bucluc. Când părinții lor pleacă în mod neașteptat într-o enigmatică misiune de serviciu, cei doi sunt trimiși să stea pe timpul verii cu unchiul lor Newt (pe numele complet Newton Galileo Holt), un savant genial.

Insă nu durează mult pâna când Nick și Tesla își încep propria aventură misterioasă și se apucă să facă în laboratorul unchiului Newt tot felul de mașinării extravagante ca să iasa din încurcături, cum ar fi o pisica-robot, o alarma pentru hoti sau un dispozitiv mobil de urmarire.

jennifer-brown---viata-pe-marte_1Brown, Jennifer. Viața pe Marte / Jennifer Brown. – București: Nimi, 2016. – 280 p.

La vârsta de 12 ani, Arcturus Betelgeuse Chambers, zis Arty, face parte dintr-o familie pasionată de privitul în stele, iar dorința lui cea mai mare este de a găsi viața pe alte planete. Prima țintă a căutarilor sale este Marte, planeta cea mai apropiată de noi și, seară de seară, își îndreaptă telescopul înspre ea pentru a fi primul care descoperă martienii.

Insa totul amenință să se termine când părinții il anunță că se vor muta în Las Vegas (orașul cel mai luminat de pe Pamant si, din cauza asta, cel in care noaptea abia daca se vad stelele). Si, de parca toate astea nu erau suficiente, trebuie sa stea la vecinul sau infricosator (pe care-l banuia ca e, de fapt, un zombi) cat timp ei se duc sa caute o casa noua. Dar ceea ce parea a fi un cosmar se transforma in aventura vietii sale: vecinul nu doar ca nu e zombi, dar e chiar Cash Maddox, un fost astronaut de la NASA, acum la pensie. Alaturi de Cash, Arty are ocazia sa afle minunatele taine ale cosmosului, dar si sa descopere ca adevarata prietenie nu tine cont de varsta.

Un roman cu umor din plin si cu numeroase aventuri (extra)terestre, ideal pentru micii astronauti in devenire.

bookpic-olguta-si-un-bunic-de-milioane-75238-olgtaMoldovan, Alex. Olguța și un bunic de milioane / Alex Moldovan. – București: Arthur, 2017. – 280 p.

Olguţa e o puştoaică de doisprezece ani ca oricare alta. Bine, nu chiar ca oricare alta: e neîndemânatică, impertinentă, intră mereu în bucluc, nu prea are prieteni, iar familia ei e atât de dezbinată, încât nu-şi recunoaşte mătuşa când aceasta îşi face apariţia la uşă.

Nu-i de mirare că Olguţei nu-i convine deloc când e nevoită să petreacă un weekend cu mătuşa pe care de-abia a cunoscut-o. Ba mai mult, Constantin, bunicul ei, ţine morţiş să o vadă. Şi nu are de gând să accepte un refuz.

935037Porter H., Eleanor. Pollyanna: Jocul bucuriei / Eleanor H. Porter. – București: Sophia/Metafraze,  2015. – 287 p.

Romanul Pollyanna, jocul bucuriei – primul volum din serie – a avut parte de un succes enorm chiar de la prima sa publicare în America și se numără printre puținele cărți traduse în aproape toate limbile lumii care au fost iubite de cititorii de toate vârstele cu o pasiune ce i-a conferit eroinei prin­cipale statutul de simbol al bucuriei si al speranței. Intrupand în Pollyanna singura bucu­rie lăuntrică autentică, cea de sorginte biblica (Pollyanna a învațat secretul descoperirii aces­teia de la tatal ei, un misionar creș­tin sărac), ce e capabilă să cultive inocența uma­nă, pre­gătind-o pentru veșnicie, autoarea ne oferă un exemplu mi­nunat, necesar tuturor, pen­tru a redeveni acei copii cărora le e menita Im­pa­rația cerurilor .

tomi-o-poveste---adrian-oprescuOprescu, Adrian. Tomi / Adrian Oprescu. – București: Humanitas, 2016. – 88 p. 

Povestea prieteniei dintre un băiat și câinele său, o poveste pentru copii și pentru oamenii mari care n-au uitat să iubească, fie doar și un câine.

Când intră în familia băiatului de zece ani, Tomi e un căţel cu labe groase şi cu aspect de pui de lup. Apoi Tomi creşte şi devine un „lup“ în toată firea, inteligent foc şi, culmea!, plin de umor. O prietenie cum nu s-a mai văzut ia naştere între cei doi. Băieţelul, care e stăpânul lui, află că alături de un câine viaţa poate deveni cea mai frumoasă poveste. Tomi îl însoţeşte în excursiile cu bicicleta, mănâncă nuci şi struguri cot la cot cu stăpânul său, se scaldă cu el în iazuri, îl ajută să facă focul în luminişurile pădurii, îi ţine de cald băiatului când noaptea îi prinde pe câmp şi când rămân să se culce sub un şopron pe câte o grămadă de foi de porumb. O formidabilă complicitate îi uneşte pe băiat şi pe câinele său.
Ajuns adolescent, băiatul este într-o zi arestat şi dus în lagărul de la Canal. Când se întoarce, află că Tomi dispăruse la scurtă vreme după arestarea lui. Plecase oare să moară în vreunul din locurile îndrăgite ale vagabondajelor comune? Fusese omorât?

booklettheodoraFitzgerald, Laura Marx. Theodora Tenpenny si tabloul pierdut / Laura Marx Fitzerald. – București: Booklet, 2016. – 234 p.

Inainte sa își dea ultima suflare, bunicul Jack îi încredintează Theodorei un secret: în atelierul sau de pictura este ascunsa o comoara. Când varsa din greșeală dizolvant pentru unul dintre tablouri, Theo crede ca a si găsit-o. Dar misterul nu face decât sa se adâncească. Fiindcă sub primul strat de vopsea se ascunde ceea ce pare a fi o capodopera renascentista. Sa fie oare autentica? Și dacă da, atunci de ce se afla în atelierul bunicului Jack? Intr-un periplu care o poarta de la biblioteca la biserica și de la muzeu la căruciorul vânzătorului de nuci, Theodora va descoperi nu doar adevarul despre tablou, ci și ce înseamnă sa ai prieteni de nădejde.

 

Reclame
Publicat în Concursul Bătălia Cărţilor, povești

Bătălia cărților 2018

 Participantul care va prezenta cel mai frumos şi argumentat cartea preferată şi va răspunde cel mai bine la întrebări va deveni Cititorul anului. Cartea care se va bucura de cele mai multe solicitări şi va obţine cel mai mare punctaj din partea cititorilor va deveni Cartea anului.

Rezultatele concursului Bătălia cărților vor fi promovate în mass-media şi în mediul virtual.

3

 

Publicat în povești, serviciu opera solicită contează

Vasile Porojan

Vasile Alecsandri

porojan-largeAmice,

Am pierdut în zilele trecute un tovarăș, de copilărie care purta un nume mai mult de șatră decât de salon, căci se numea : Porojan! El a fost unul din robii noștri, țigan lingurar de soiul lui, însă pitar de meserie.

Mărturisesc că m-am simțit cuprins de o mâhnire când am aflat că el s-a mutat cu șatra pe cea lume, ca mulți din contemporanii mei boieri, țărani și țigani, cu care m-am încălzit la soarele Moldovei timp de jumătate de secol și mai bine.

Am pierdut în Vasile Porojan pe cel de pe urmă martor al începutului vieții mele, rivalul meu în jocul de arșici și în azvârlitură de pietre pe deasupra bisericii Sfântului Ilie din Iași, vecină cu casa părintească.

Valurile lumii și treptele sociale ne-au despărțit de mult unul de altul; eu înălțându-mă pe scară mai până în vârful ei, și el rămânând jos fără a pute pune piciorul nici măcar pe întâia treaptă; însă acum 50 de ani eram amândoi egali dinaintea soarelui, fiind deopotrivă pârliți de dânsul și formam o pereche nedespărțită de cum răsărea lumina zilei până ce apunea. Poamele din grădină nu apucau niciodată a se coace din cauza noastră, căci amândoi știam a ne agăța ca veverițele pe vârfurile cele mai ”nalte ale copacilor roditori.

Meșteri în arta de a fura merele și perele de pe crengi; îndrăzneți la asaltul stogurilor de fân din vârful cărora ne plăcea a ne da de-a rostogolul; neobosiți la „puia-gaia”, la „poarca”, la „târca” și chiar iscoditori de nouă jocuri, eram mândri unul de altul!… Singura deosebire ce exista între noi doi consta între aceea că pentru fărădelegile noastre copilărești, numai Porojan era pedepsit de către jupâneasa din casă, mama Gahița! Câte bătăi a mâncat el, sărmanul pe socoteala mea!… De-abia scăpat din mâinile jupânesei cu chica topor și cu obrajii bujorați de palme, el alerga la mine și, uitând usturimea, mă îndemna să ne jucăm în puf. Eu îl mângâiam, dându-i câteva parale turcești ca să cumpere aliviță și simit, două friandize, cum zic francezii, două delicatessen, cum zic nemții, pentru care Porojan era în stare să-și vânză căciula, dacă ar fi avut-o, și eu în stare  să-mi dau papucii din picioare.

Ce talent avea el pentru confecționarea arcelor de nuiele cu săgeți de șindrilă! Cum știa de bine să înalțe zmeii de hârtie poleită sub nori și să le trimeată răvașe pe sfoară!… Acei zmei, cu cozi lungi, erau fabricați de dascălul bisericii și purtau pe fața lor următoarele cuvinte scrise cu slove chrilice:

Afurisit să fie tot neamul lui și să ardă în jăratecul iadului acel care ar găsi acest zmeu căzut și nu l-ar aduce în ograda Sfântului Ilie

Zmeul sforăind purta acest blestem pe deasupra orașului, fiind pândit de toți băieții mahalalelor, și când i se întâmpla să cadă din văzduh, devenea prada lor; blestemul nu producea nici un efect, din cauza că hoții nu știau carte; însă Vasile Porojan pleca îndată ca să-și găsească paguba, sărea peste zăplază, peste garduri, până ce da peste hoți, începea cearta cu ei, și câteodată izbutea a se întoarce cu o bucățică din coada zmeului în mână, iar mai adeseori el venea cu părul vâlvoi și cu cămeșa ruptă.

Atunci fața lui se posomorea și ochii lui se aprindeau de dorul răzbunării. Cu o iscusință de sălbatic, el își pregătea armele, adică o piatră rotundă legată de capul unui pac de sfoară, și când vedea pe deasupra capului înălțându-se vreun zmeu străin, deodată azvârlea piatra în văzduh și o azvârlea cu atâta măiestrie, încât piatra zbura totdeauna pe deasupra sforii zmeului și cădea iar lângă el.

Al nostru-i, cuconașule!… striga Porojan cu glas triumfător; și, în adevăr, trăgând sfoara lui încâlcită de aceea a zmeului, acesta în curând cădea în mâinile noastre.

Ce bucurie!… Nici o comoară nu putea plăti acea izbândă.

Tovarășul meu, pe lângă aceste dispoziții de știință strategică, mai poseda și aplecări artistice; el suna din drâmbă cu un talent la care nu am putut ajunge nici odată și pe care-l admiram mai mult decât am admirat mai târziu talentul lui Liszt…Știa să imite șuierul șerpilor și să-i cheme astfel la el când ne rătăceam împreună prin fânețele înflorite din lunca de la Mircești… Și încă toate aceste aptitudini a lui fiind nesocotite, el a fost destinat a fi pitar.

Într-o bună dimineață Porojan a fost dat pe mâna unui brutar pentru ca să învețe a plămădi pâni, ciurecuri, colaci etc., și eu am fost trimis la pensionul d-lui Victor Cuinim ca să învăț pe atunce: un pic de franțuzească, un pic de nemțească, un pic de grecească și ceva istorie, și ceva geografie pe deasupra.

Adio, nepăsare a copilăriei! Adio libertate!    Adio fericire!…

Publicat în 1 Iunie Ziua Mondială a Copiilor, povești

Copilăria – adevăratul paradis al inocenței

„Copilăria este o lume de miracole și de uimire a creației scăldate în lumină, ieșită din întuneric, nespus de uluitoare, de nouă și proaspătă” (Grigore Vieru).
Copilăria este poate cea mai frumoasă etapă a vieții, de care ne amintim cu drag. Ciudat este faptul că din această perioadă nu avem decât amintiri plăcute, iar Inocenţa şi naivitatea fac din copilărie o lume fericită, înconjurată de bine şi apărată de puritate. Copilăria este cu adevărat paradisul inocenţei, un paradis pe care, odată cu maturizarea îl pierdem ireversibil.
„Orice copil are un nume, / Orice copil are o zi, / Lumina lui aprinsă-n lume / De noapte ne-ar putea păzi. / Orice copil are o țară, / Orice copil are părinți, / Descoperind din vară-n vară / Alt joc al pașilor cuminți. / Orice copil are o cale, / Orice copil are un gând, / Călătorind pe cer la vale / Și printre spini din când în când. / Orice copil are un leagăn, / Orice copil crede-n povești, / Adăpostind o lume-ntreagă-n / Curații ochi copilărești. / Orice copil are o mare / Pe care-și poartă barca lui, /Dar nu se-așteaptă să coboare / La țărmul mării nimănui. / Orice copil culege fluturi, / De dorul unei mângâieri, / Și-ntoarce vremea la-nceputuri / Cu teama de-al rosti pe „ieri”. / Orice copil se poate face / Și floare, și păun, și cerb, / Silabisind cuvântul pace / Pe limba fiecărui herb. / Orice copil are sub gene / Și stropi de rouă și ghețari, / Hrăniți din legile viclene / Din jocul unor oameni mari. (George Tărnea)

Se apropie cu pași rapizi vara și chiar în prima zi 1 iunie sărbătorim Ziua Internațională a Copilului. Ziua copilului a fost menționată pentru prima data la Geneva, la Conferința Mondială pentru Protejarea și Bunăstarea Copiilor în august 1925, la care 54 de reprezentanți din diferite țări au adoptat Declarația pentru Protecția Copilului. După această conferință, multe guverne au întrodus în rândul sărbătorilor ”Ziua Copilului”.
Ziua Copilului este o sărbătoare care ne îndeamnă să ne bucurăm de fiecare zi și clipă a vieții, precum cei mici. Să sărbătorim alături de copii, nepoții, frații și toți cei care ne înconjoară, să ne lăsăm inspirați de bucuria lucrurilor simple, să nu uităm de copilul din noi. Așadar, această zi este un bun prilej pentru a uita de toate grijile, pentru a ne aminti de „cea mai frumoasă iluzie” – copilăria.
Nu există limită de vârstă când vine vorba de a sărbători Ziua Copilului. Oricare dintre noi, copil sau adult, are voie să se simtă copil și chiar este necesar ca măcar o data în an să lăsăm în urmă cotidianul, să zâmbim curat și să simțim că ludicul înflorește în inimile noastre.
1 Iunie, Ziua Internațională a Copilului înseamnă multe bucurii pentru copii: jucării, dulciuri, jocuri și distracții în parcuri, prietenii noi, generozitate, dragoste, inocență, puritate, duioșie, pictură, desene pe asfalt, dansuri, plimbări, filme, urări, felicitări.
În societatea actuală, timpul a devenit o resursă critică, deficitară, atât la muncă, cât și acasă. Douăzeci și patru de ore par să nu mai fie suficiente, iar găsirea unui echilibru între viața personală și cea profesională este o provocare din ce în ce mai mare. Muncim mult și peste program, facem sacrificii pentru ca cei mici să aibă o viață mai bună. Dar de multe ori îi lipsim de ce e mai prețios pentru ei: prezența fizică a părinților lor. De aceea să ne străduim să fim cât mai mult posibil lângă ei pentru a le crea amintiri pentru o viață întreagă. Timpul petrecut împreună le va asigura copiilor un mediu armonios în care să crească și să se dezvolte și le oferă un set de valori și un model demn de urmat pentru când vor fi, la rândul lor, părinți.
Aceste gânduri despre Ziua Copilului, despre copii și adulți, am decis să le discutăm la Centrul Academic Internațional Eminescu cu micuții din grupele pregătitoare nr. 10 și nr. 14 de la Gradinița 40, cu un frumos titlu „Lumea Copilăriei”. Copiii însoțiți și îndrumați de educatoarele Rodica Vorta, Angela Purici-Timotin și Stela Purici și conducătorul musical, domna Svetlana Ohladciuc, care de fiecare data vin cu un program artistic deosebit.
Dealtfel, toți copiii au venit cu ceva interesant și frumos către această zi. Au pregătit mai multe cântece pe versurile lui Vasile Romanciuc, muzică Daria Radu și Mihai Ungureanu, cum ar fi: „Cristina”, „Note muzicale”, „Noapte de iarnă”, „Fără soare nu crești mare” etc. și mai multe poezii, care prezentau și anumite personaje. „Umbreluțele”, Vacanța mare”, „Doi iezi”, „Vara”, „Numărătoarea”, „Omul care cântă”, „Mierea”, „Ieduțul Mihai”, „Degețica”, „Ce vis să-mi aleg”, „Albinuța” și altele. Copiii au recitat frumos, expresiv, creând o atmosferă de bucurie și mare sărbătoare. Poezia „Lumea ta, copilărie” scrisă de V. Romanciuc a fost recitată cu multă emoție și simțire de Nadea „Lumea ta, copilărie, / Cea mai scumpă dintre toate /Are mulți zmei de hârtie / Și creioane colorate. / Lumea ta, copilărie / Cântă, joacă, versuri știe / Soarele o scânteiază / Plai de dor o priveghează. / Cer de pace o-nconjoară, / Glas de păsări, flori de vară/ Brâu de ape cristaline, / Zbor de harnice albine, / Dulcea mea, copilărie”.
Echipa Centrului Eminescu a încercat să le creeze o stare de bine să-I facă să înțeleagă că anume copilăria este cea mai frumoasă perioadă trăită de fiecare om și că dacă vom păstra copilăria mereu cu noi nu vom îmbătrâni nicicând. Și pentru că este perioada cireșelor le-am îndulcit sărbătoarea cu cireșe coapte și dulci, dorindu-le un 1Iunie în care să râdă, să se bucure și să redevină inocenți.
Larisa Arseni, Maestru în artă, bibliotecar.