Publicat în Concursul Bătălia Cărţilor, povești

Bătălia cărților 2018

 Participantul care va prezenta cel mai frumos şi argumentat cartea preferată şi va răspunde cel mai bine la întrebări va deveni Cititorul anului. Cartea care se va bucura de cele mai multe solicitări şi va obţine cel mai mare punctaj din partea cititorilor va deveni Cartea anului.

Rezultatele concursului Bătălia cărților vor fi promovate în mass-media şi în mediul virtual.

3

 

Publicat în povești, serviciu opera solicită contează

Vasile Porojan

Vasile Alecsandri

porojan-largeAmice,

Am pierdut în zilele trecute un tovarăș, de copilărie care purta un nume mai mult de șatră decât de salon, căci se numea : Porojan! El a fost unul din robii noștri, țigan lingurar de soiul lui, însă pitar de meserie.

Mărturisesc că m-am simțit cuprins de o mâhnire când am aflat că el s-a mutat cu șatra pe cea lume, ca mulți din contemporanii mei boieri, țărani și țigani, cu care m-am încălzit la soarele Moldovei timp de jumătate de secol și mai bine.

Am pierdut în Vasile Porojan pe cel de pe urmă martor al începutului vieții mele, rivalul meu în jocul de arșici și în azvârlitură de pietre pe deasupra bisericii Sfântului Ilie din Iași, vecină cu casa părintească.

Valurile lumii și treptele sociale ne-au despărțit de mult unul de altul; eu înălțându-mă pe scară mai până în vârful ei, și el rămânând jos fără a pute pune piciorul nici măcar pe întâia treaptă; însă acum 50 de ani eram amândoi egali dinaintea soarelui, fiind deopotrivă pârliți de dânsul și formam o pereche nedespărțită de cum răsărea lumina zilei până ce apunea. Poamele din grădină nu apucau niciodată a se coace din cauza noastră, căci amândoi știam a ne agăța ca veverițele pe vârfurile cele mai ”nalte ale copacilor roditori.

Meșteri în arta de a fura merele și perele de pe crengi; îndrăzneți la asaltul stogurilor de fân din vârful cărora ne plăcea a ne da de-a rostogolul; neobosiți la „puia-gaia”, la „poarca”, la „târca” și chiar iscoditori de nouă jocuri, eram mândri unul de altul!… Singura deosebire ce exista între noi doi consta între aceea că pentru fărădelegile noastre copilărești, numai Porojan era pedepsit de către jupâneasa din casă, mama Gahița! Câte bătăi a mâncat el, sărmanul pe socoteala mea!… De-abia scăpat din mâinile jupânesei cu chica topor și cu obrajii bujorați de palme, el alerga la mine și, uitând usturimea, mă îndemna să ne jucăm în puf. Eu îl mângâiam, dându-i câteva parale turcești ca să cumpere aliviță și simit, două friandize, cum zic francezii, două delicatessen, cum zic nemții, pentru care Porojan era în stare să-și vânză căciula, dacă ar fi avut-o, și eu în stare  să-mi dau papucii din picioare.

Ce talent avea el pentru confecționarea arcelor de nuiele cu săgeți de șindrilă! Cum știa de bine să înalțe zmeii de hârtie poleită sub nori și să le trimeată răvașe pe sfoară!… Acei zmei, cu cozi lungi, erau fabricați de dascălul bisericii și purtau pe fața lor următoarele cuvinte scrise cu slove chrilice:

Afurisit să fie tot neamul lui și să ardă în jăratecul iadului acel care ar găsi acest zmeu căzut și nu l-ar aduce în ograda Sfântului Ilie

Zmeul sforăind purta acest blestem pe deasupra orașului, fiind pândit de toți băieții mahalalelor, și când i se întâmpla să cadă din văzduh, devenea prada lor; blestemul nu producea nici un efect, din cauza că hoții nu știau carte; însă Vasile Porojan pleca îndată ca să-și găsească paguba, sărea peste zăplază, peste garduri, până ce da peste hoți, începea cearta cu ei, și câteodată izbutea a se întoarce cu o bucățică din coada zmeului în mână, iar mai adeseori el venea cu părul vâlvoi și cu cămeșa ruptă.

Atunci fața lui se posomorea și ochii lui se aprindeau de dorul răzbunării. Cu o iscusință de sălbatic, el își pregătea armele, adică o piatră rotundă legată de capul unui pac de sfoară, și când vedea pe deasupra capului înălțându-se vreun zmeu străin, deodată azvârlea piatra în văzduh și o azvârlea cu atâta măiestrie, încât piatra zbura totdeauna pe deasupra sforii zmeului și cădea iar lângă el.

Al nostru-i, cuconașule!… striga Porojan cu glas triumfător; și, în adevăr, trăgând sfoara lui încâlcită de aceea a zmeului, acesta în curând cădea în mâinile noastre.

Ce bucurie!… Nici o comoară nu putea plăti acea izbândă.

Tovarășul meu, pe lângă aceste dispoziții de știință strategică, mai poseda și aplecări artistice; el suna din drâmbă cu un talent la care nu am putut ajunge nici odată și pe care-l admiram mai mult decât am admirat mai târziu talentul lui Liszt…Știa să imite șuierul șerpilor și să-i cheme astfel la el când ne rătăceam împreună prin fânețele înflorite din lunca de la Mircești… Și încă toate aceste aptitudini a lui fiind nesocotite, el a fost destinat a fi pitar.

Într-o bună dimineață Porojan a fost dat pe mâna unui brutar pentru ca să învețe a plămădi pâni, ciurecuri, colaci etc., și eu am fost trimis la pensionul d-lui Victor Cuinim ca să învăț pe atunce: un pic de franțuzească, un pic de nemțească, un pic de grecească și ceva istorie, și ceva geografie pe deasupra.

Adio, nepăsare a copilăriei! Adio libertate!    Adio fericire!…

Publicat în 1 Iunie Ziua Mondială a Copiilor, povești

Copilăria – adevăratul paradis al inocenței

„Copilăria este o lume de miracole și de uimire a creației scăldate în lumină, ieșită din întuneric, nespus de uluitoare, de nouă și proaspătă” (Grigore Vieru).
Copilăria este poate cea mai frumoasă etapă a vieții, de care ne amintim cu drag. Ciudat este faptul că din această perioadă nu avem decât amintiri plăcute, iar Inocenţa şi naivitatea fac din copilărie o lume fericită, înconjurată de bine şi apărată de puritate. Copilăria este cu adevărat paradisul inocenţei, un paradis pe care, odată cu maturizarea îl pierdem ireversibil.
„Orice copil are un nume, / Orice copil are o zi, / Lumina lui aprinsă-n lume / De noapte ne-ar putea păzi. / Orice copil are o țară, / Orice copil are părinți, / Descoperind din vară-n vară / Alt joc al pașilor cuminți. / Orice copil are o cale, / Orice copil are un gând, / Călătorind pe cer la vale / Și printre spini din când în când. / Orice copil are un leagăn, / Orice copil crede-n povești, / Adăpostind o lume-ntreagă-n / Curații ochi copilărești. / Orice copil are o mare / Pe care-și poartă barca lui, /Dar nu se-așteaptă să coboare / La țărmul mării nimănui. / Orice copil culege fluturi, / De dorul unei mângâieri, / Și-ntoarce vremea la-nceputuri / Cu teama de-al rosti pe „ieri”. / Orice copil se poate face / Și floare, și păun, și cerb, / Silabisind cuvântul pace / Pe limba fiecărui herb. / Orice copil are sub gene / Și stropi de rouă și ghețari, / Hrăniți din legile viclene / Din jocul unor oameni mari. (George Tărnea)

Se apropie cu pași rapizi vara și chiar în prima zi 1 iunie sărbătorim Ziua Internațională a Copilului. Ziua copilului a fost menționată pentru prima data la Geneva, la Conferința Mondială pentru Protejarea și Bunăstarea Copiilor în august 1925, la care 54 de reprezentanți din diferite țări au adoptat Declarația pentru Protecția Copilului. După această conferință, multe guverne au întrodus în rândul sărbătorilor ”Ziua Copilului”.
Ziua Copilului este o sărbătoare care ne îndeamnă să ne bucurăm de fiecare zi și clipă a vieții, precum cei mici. Să sărbătorim alături de copii, nepoții, frații și toți cei care ne înconjoară, să ne lăsăm inspirați de bucuria lucrurilor simple, să nu uităm de copilul din noi. Așadar, această zi este un bun prilej pentru a uita de toate grijile, pentru a ne aminti de „cea mai frumoasă iluzie” – copilăria.
Nu există limită de vârstă când vine vorba de a sărbători Ziua Copilului. Oricare dintre noi, copil sau adult, are voie să se simtă copil și chiar este necesar ca măcar o data în an să lăsăm în urmă cotidianul, să zâmbim curat și să simțim că ludicul înflorește în inimile noastre.
1 Iunie, Ziua Internațională a Copilului înseamnă multe bucurii pentru copii: jucării, dulciuri, jocuri și distracții în parcuri, prietenii noi, generozitate, dragoste, inocență, puritate, duioșie, pictură, desene pe asfalt, dansuri, plimbări, filme, urări, felicitări.
În societatea actuală, timpul a devenit o resursă critică, deficitară, atât la muncă, cât și acasă. Douăzeci și patru de ore par să nu mai fie suficiente, iar găsirea unui echilibru între viața personală și cea profesională este o provocare din ce în ce mai mare. Muncim mult și peste program, facem sacrificii pentru ca cei mici să aibă o viață mai bună. Dar de multe ori îi lipsim de ce e mai prețios pentru ei: prezența fizică a părinților lor. De aceea să ne străduim să fim cât mai mult posibil lângă ei pentru a le crea amintiri pentru o viață întreagă. Timpul petrecut împreună le va asigura copiilor un mediu armonios în care să crească și să se dezvolte și le oferă un set de valori și un model demn de urmat pentru când vor fi, la rândul lor, părinți.
Aceste gânduri despre Ziua Copilului, despre copii și adulți, am decis să le discutăm la Centrul Academic Internațional Eminescu cu micuții din grupele pregătitoare nr. 10 și nr. 14 de la Gradinița 40, cu un frumos titlu „Lumea Copilăriei”. Copiii însoțiți și îndrumați de educatoarele Rodica Vorta, Angela Purici-Timotin și Stela Purici și conducătorul musical, domna Svetlana Ohladciuc, care de fiecare data vin cu un program artistic deosebit.
Dealtfel, toți copiii au venit cu ceva interesant și frumos către această zi. Au pregătit mai multe cântece pe versurile lui Vasile Romanciuc, muzică Daria Radu și Mihai Ungureanu, cum ar fi: „Cristina”, „Note muzicale”, „Noapte de iarnă”, „Fără soare nu crești mare” etc. și mai multe poezii, care prezentau și anumite personaje. „Umbreluțele”, Vacanța mare”, „Doi iezi”, „Vara”, „Numărătoarea”, „Omul care cântă”, „Mierea”, „Ieduțul Mihai”, „Degețica”, „Ce vis să-mi aleg”, „Albinuța” și altele. Copiii au recitat frumos, expresiv, creând o atmosferă de bucurie și mare sărbătoare. Poezia „Lumea ta, copilărie” scrisă de V. Romanciuc a fost recitată cu multă emoție și simțire de Nadea „Lumea ta, copilărie, / Cea mai scumpă dintre toate /Are mulți zmei de hârtie / Și creioane colorate. / Lumea ta, copilărie / Cântă, joacă, versuri știe / Soarele o scânteiază / Plai de dor o priveghează. / Cer de pace o-nconjoară, / Glas de păsări, flori de vară/ Brâu de ape cristaline, / Zbor de harnice albine, / Dulcea mea, copilărie”.
Echipa Centrului Eminescu a încercat să le creeze o stare de bine să-I facă să înțeleagă că anume copilăria este cea mai frumoasă perioadă trăită de fiecare om și că dacă vom păstra copilăria mereu cu noi nu vom îmbătrâni nicicând. Și pentru că este perioada cireșelor le-am îndulcit sărbătoarea cu cireșe coapte și dulci, dorindu-le un 1Iunie în care să râdă, să se bucure și să redevină inocenți.
Larisa Arseni, Maestru în artă, bibliotecar.

Publicat în povești

Mircea Grecu și cartea sa „ În ospeție la ursulețul Marmi”

(dialog cu cititorii de la L.T. „N. Iorga”)

(Chișinăul  Citește – Program de lectură 2018)

Lectura este cel mai frumos lucru, pe care l-a născocit lumea, de mii de ani încoace. Fiecare carte lecturată este o lume nouă pentru cititor. Diverse personaje, întâmplări, evenimente… Prin intermediul cărților ne putem deplasa oricând și oriunde, în orice punct al globului pământesc. Cărțile sunt o adevărată magie.

Este minunat atunci când copiilor li se cultivă dragostea pentru lectură de la cea mai fragedă vârstă. În procesul cunoașterii lumii înconjurătoare, anume cărțile sunt cele mai propice mediului de formare a lumii interioare, dar și exterioare a copiilor și mai ales cele citite în copilărie.

Printre cărțile copilăriei prevalează poveștile, anume ele își lasă amprenta asupra devenirii ființei umane, fiindcă doar poveștile conțin semnificații mai adânci decât multe lecții de viață. Ele sunt ca un ecran pe care copiii își proiectează propriile emoții, datorită identificării lor cu persona.

Și în acest context Programul de lectură „Cișinăul citește” este o posibilitate extraordinară de propagare a unor noi apariții editoriale, dar și a unor autori noi, sau mai puțin cunoscuți. În procesul derulării programului de lectură se organizează întâlniri cu acești scriitori și sunt pe larg mediatizate și discutate cărțile propuse.

Unul dintre aceștea este scriitorul Mircea Grecu, autorul cărții „În ospeție la ursulețul Marmi”, de această dată în discuție cu elevii clasei a II-a „C”și a claselor a III-a, „A, B, C, D” de la Liceul Teoretic „Nicolae Iorga”, diriguiți și însoțiți de învățătoarele Oxana Murza, Lidia Bocla, Ludmila Coșcodan, Natalia Grozav și Georgeta Corcimari, cu implicarea nemijlocită a bibliotecarei liceului, doamna Eugenia Stamatin, o persoană creativă, receptivă și responsabilă, în colaborare cu echipa Centrului Academic Internațional Eminescu

Din motive de sănătate autorul cărții celor cinci povești terapeutice nu a fost prezent la întâlnire, deaceea bibliotecara Centrului Eminescu doamna Larisa Arseni și-a luat misiunea de autor și moderator. Le-a prezentat elevilor cartea, le-a vorbit despre autor. Copiii au demonstrat că au citit și au înțeles această minunată și educativă carte.

Fiecare poveste în parte a fost discutată. Elevii și-au expus părerea, referitor la ținuta cărții la imagini, menționând că are o ținută estetică impecabilă. O carte frumoasă cu un mesaj interesant, viu colorată și ilustrată în conformitate cu mesajul, de pictorul Igor Hmelnițki.

       Moderatoarea a provocat copiii să-și amintească cum se numesc cele cinci povești și mesajul lor. O pădure de mânuțe ridicate și multe voci zglobii. Răspunsurile veneau din toate colțurile sălii de festivități: „În căutarea fericirii pierdute”, despre un măgăruș copleșit de tristețe, care pleacă în căutarea propriei fericirii. Până la urmă o găsește și înțelege că adevărata fericire este familia și prietenii; „Ghetuța și papucel” din această poveste copii învăță că eroul adevărat este acel care face sport și nu acel care trăiește o viață virtuală, stând mereu în fața calculatorului. O altă poveste „Ursulețul Marmi”, din care învățăm că trebuie să avem simțul măsurii în toate și mai ales în consumarea dulciurilor; „Căpcăun cel Fioros”, o poveste despre frică la copii și cum să ne tratăm de frica care ne stăpânește; „Pe urmele infractorului”, povestea unor neajunsuri comportamentale cum ar fi agresivitatea, iresponsabilitate la copii și cum ne putem schimba și corecta comportamentul.

Fiind întrebată de ce autorul a scris această carte doamna Larisa Arseni le-a povestit elevilor, că, din discuție cu autorul a înțeles că dumnealui iubește mult copiii şi scrie poveşti pentru ei şi părinţii lor, deoarece toți au ce și pot învăţa din ele. Dumnealui la întâlnirile cu elevii îi întreba de obicei: „Spuneți-mi, ce cărți citiți acum și ce ați citit când erați mici, ca să vă spun cine sunteți”: „Aceste cinci povești terapeutice cu titlul „În ospeție la ursulețul Marmi” au apărut la Editura „ARC” și sunt scrise anume pentru elevii claselor primare.

Se subliniază momentul, că poveștile terapeutice sunt utile pentru toți copiii care le citesc, dar mai ales pentru acei care suferă de lăcomie, agresivitate, or dferite fobii, sau acei care dezvoltă comportamente inadecvate ce vor duce la adicții în viața adultă.

Firul acestor cinci povești terapeutice este, îndemnul spre cunoaștere, manifestată prin călătoria inițiatică, care duce la o shimbare a mentalității copilului, urmată fiind de reașezarea reperelor interioare. Creația populară spune: „Ce sameni aceea culegi”, adică niște „semințe” bune plantate în mentalul copiilor își vor arăta „fructele și roadele” ulterior.

Cel mai convingător moment al întâlnirii, în favoarea cunoașterii și însușirii acestei frumoase și utile cărți au fost înscenările poveștilor, „Ursulețul Marmi” și „Pe urmele infractorului”, adevărate spectacole, jucate cu multă măiestrie artistică, cu costume confecționate pe potriva rolurilor.

Până la urmă a fost o întâlnire cognitivă, impresionantă prin interesul sporit al copiilor față de această minunată carte, care sperăm a lăsat în memoria copiilor nu numai numele autorului, dar și tot ce s-a produs în această sală. S-au făcut poze comune și de grup, iarăși o amintire frumoasă.

Echipa Centrului Eminescu a rămas mulțumită de faptul că munca depusă a dat rezultatele așteptate. Am atras de partea cărții încă multe suflețele dornice de frumos. Le-am mulțumit tuturor elevilor, profesorilor și părinților pentru implicare și   i-am invitat la alte întâlniri, cu alți scriitori și alte cărți, tot atât de frumoase, interesante și necesare.

Larisa Arseni, Maestru în artă, bibliotecar.