Publicat în CENTRUL ACADEMIC INTENAȚIONAL EMINESCU

Impact – Ziua ușilor deschise la CAIE

Zi frumoasă, cu multe realizări și voie bună.

 

Descoperim patrimoniul eminescian în cadrul serviciului „Cunoaștem pas cu pas Eminescu” (2)Descoperim patrimoniul eminescian în cadrul serviciului „Cunoaștem pas cu pas Eminescu”Descoperim patrimoniul eminescian în cadrul serviciului „Cunoaștem pas cu pas Eminescu” (1)Descoperim patrimoniul eminescian în cadrul serviciului „Cunoaștem pas cu pas Eminescu” (4)Descoperim patrimoniul eminescian în cadrul serviciului „Cunoaștem pas cu pas Eminescu” (3)

Reclame
Publicat în CENTRUL ACADEMIC INTENAȚIONAL EMINESCU

Rucsacul și el o invenție…

Rucsacuri au existat de cand oamenii au decis ca e mai usor sa cari greutati mari in spate.

Una din modalitatile inedite de carat, era sa folosesti un sac, cu bretele atasate. Acest tip de rucsac a fost folosit de oameni ca George Washington Sears (poreclit Nessmuk), un scriitor sportiv din anii 1800 si Horace Sowers Kephart, scriitor american de calatorii si librar, la sfarsitul anilor 1800, inceputul 1900.
O alta modalitate era folosirea unui cadru cu bretele, de care se lagau butoaie, echipament, cutii si asa mai departe.
Ambele modele istorice au evoluat, sau mai bine spus, au inspirat rucsacul modern cu cadru interior, sau exterior.
Ca la majoritatea inventiilor umane, pentru nevoi foarte presante, rucsacul a aparut, a fost inventat si reinventat, probabil, in mai multe parti ale lumii, in diferite perioade. Unul dintre primele rucsacuri atestate istoric este rucsacul lui Otzi, corpul caruia a fost gasit inghetat in Alpi. Otzi vine de fapt de prin anul 3300 inaintea erei noastre. Nu se stie cu exactitate cum arata rucsacul sau, din cauza deteriorarii, insa o reconstructie ar putea arata asa:
Recreatie a posibililui rucsac Otzi
Pentru a fi total deschis cu tine, piesele descoperite langa Otzi, puteau sa faca parte dintr-o racheta de zapada. Nu suntem siguri, dar in acelasi timp, ar fi putut sa fie rucsacul din poza de mai sus.
Primul rucsac cu cadru exterior, prezervat si folosit la scara larga, vine din Norvegia, anii 1800. Rucsacul din poza de mai jos dateaza din anul 1880. Practic, era un rucsac folosit la vremea aceea, la care s-a adugat acel cadru de lemn.
rucsac norvegian
Primul rucsac cu sistem de spate patentat a fost realizat de Colonelul Merriam in 1886, dar nu a fost folosit la scara larga datorita greutatii sale.
rucsac merriam
Urmatorul rucsac patentat este designul lui Ole F. Bergan in 1908.
Ole-BerganAcest rucsac a avut un impact foarte mare asupra viitorului in designul de rucsacuri. Acesta era similar in design cu rucsacuri utilizate de Kephart si Nessmuk, dar adauga un cadru metalic, inlocuind cadrul de lemn al rucsacului din 1880, prezentat in articolul precedent.
Cadrul de metal era realizat dupa forma corpului si desi nu prezenta curea de sold, faptul ca piesa de la brau era curbata, permitea transferul greutatii, macar partial, pe solduri.
Inainte de acest design, Ole F. Bergan realizase un rucsac cu cadrul fabricat din nuiele de ienupar.
Apoi, in 1922, Lloyd F. Nelson a patentat rucsacul Trapper Nelson. Acesta era inspirat din modele folosite de amerindieni, deci a evoluat separat de cele norvegiene. Acest Trapper Nelson seama foarte mult cu reconstructia rucsacului lui Otzi.
Rucsacul Trapper Nelson
Acest rucsac avea un cadru intreg si se putea atasa la el un sac. Datorita lipsei pieselor curbate, la acest rucsac un mare dezavantaj era ca toata greutatea era sustinuta de umeri si de asemenea, era foarte, foarte rigid, impiedicand miscarile naturale ale corpului. Desi a avut succes comercial, acest tip de rucsac era mult mai putin avansat ca cel realizat de norvegianul Bergan.
Urmatorul pas in dezvoltarea unui rucsac modern, foarte apropiat de ceea ce folosim acum, apare in 1952, cand Asher Kelty si Nana Kelty au inceput sa fabrice rucsacuri in garajul propriu. Aceste rucsacuri aveau un cadru extern, realizat din aluminiu si de asemenea prezentau o curea de sold, care permitea transferul de greutate de pe umeri, pe solduri.
rucsac kelty
De aici, practic incepe istoria rucsacurilor tehnice moderne. Asa s-au pus bazele transportului de greutati mari, in confort ridicat. In timp, au aparut o multime de sisteme de spate diferite, ca Spine Carrying System la GlittertindHelium la rucsacul cu acelasi nume, sau sistemul hibrid pentru Forest 40 de la Prima; fiecare cu avantajele si dezavantajele lor.
Sursa: https://www.proalpin.ro/blog/o-scurta-istorie-rucsacuri-modern-continuare/
Publicat în CENTRUL ACADEMIC INTENAȚIONAL EMINESCU, povești

Școala o invenție?

Înaintea conceptului de școală descris drept grupul de persoane adunate laolaltă pentru a învăța ceva de la un mentor, a existat bineînțeles conceptul de maestru și ucenic, educator și învățăcel, acestea încă din cele mai vechi timpuri. Școala însă a apărut în Antichitate. Chiar pentru oamenii de știință a fost imposibil de datat din punct de vedere arheologic care a fost prima școală din lume, este însă pe deplin acceptat faptul că școli au apărut cam în aceeași perioadă atât în Grecia antică precum și în Roma antică, în China și India acelorași vremuri, o perioadă de semnificativă dezvoltare culturală.
În Grecia antică cea mai veche școală cunoscută este Academia – școala de filozofie a lui Platon, înființată în jurul anilor 385 î.Hr, cursurile având loc într-o grădină cu măslini de la marginea Atenei. Nici o legătură cu studiile superioare descrise prin termenul academie în prezent.
La Roma educația copiilor era dată de catre părinți și tutori, cei mai avantajați fiind bineînțeles cei care aveau părinți bogați. Primele școli în capitala pe atunci Republicii, au apărut tot în secolul al 4-lea î.Hr., rolul lor fiind acela de a oferi copiilor o educație rudimentară și îndemânări de socializare, înființarea lor fiind posibilă odată cu oferirea de drepturi plebeilor și ridicarea unora dintre acestora în clasa politică de la Roma.
În India, copii între 8 și 12 ani se mutau din casa părintească în cea a unui Guru, locuința acestuia fiind numită și Gurukul, o formă de școală în care profesorul și elevii trăiau împreună, guru învățându-i pe copii iar aceștia ajutându-l în viața de zi cu zi (gătit, spălat, etc), nefiind făcute diferențe pe baza clasei sociale din care copiii proveneau. Educația avea loc până la vârsta de 25 de ani, școala fiind finanțată din donațiile membrilor comunității. De asemenea, până la acea vârstă, studenții nu aveau voie să se căsătorească și să părăsească școala.
În China au fost găsite dovezi ale unor forme de organizare în scopul acordării de educație din partea unor profesori către discipoli însă aceste sunt neconcludente. Este posibil ca beneficiarii acestor școli să fi fost nobili educați în una din cele șase arte cunoscute în China antică: Confucianismul, muzica, tirul cu arcul, manevrarea carelor de luptă, caligrafie și matematica, existând școli pentru fiecare dintre aceste ramuri.
Primul sistem formal de învățământ a fost cel inițiat în Imperiul Bizantin începând cu anul 425 d.Hr., școli primare dedicate educării tinerilor, existând pe atunci o regula conform căreia personalul militar cu funcții și responsabilități superioare trebuia să aibă cel puțin studii primare. De asemenea școlile erau menite să educe oameni care mai târziu să ocupe funcții administrative în cadrul imperiului, fapt ce a și permis de altfel dezvoltarea semnificativă a imperiului. Sistemul de educație a fost permanent îmbunătățit până la prabușirea imperiului survenită în anul 1453.
În secolul 9 a apărut conceptul de Madrasa în cultura islamică, desemnând școli ce activau pe lângă moschei și având ca scop educarea copiilor în diverse arii: scris, caligrafie, matematica, arta războiului, călărie, arte martiale, medicina, etc.
În ceea ce privește educația superioară, universitatea din Fas (Maroc), înființată în anul 859 este considerată cea mai veche universitate din lume, altele fiind fondate în 959 la Cairo (Egipt) și 1088 la Bologna (Italia).
Sursa: http://tendintein.ro/cine-a-inventat-scoala/
Publicat în CENTRUL ACADEMIC INTENAȚIONAL EMINESCU, povești

Sania – cine a inventat-o?

Când ne sosește iarna, și cad primii fulgi de nea… multă zăpadă și fulgi pufoși te ademenesc în adevăratul sens al cuvântului. Desigur, în așa momente, dorința cea mai mare este de a sta mai mult afară, de a savura frumosul anotimp și de a adulmeca aerul curat. Dar, cea mai mare plăcere și satisfacție o primim de la datul cu săniuța pe derdeluș.
Oare, v-ați întrebat vreodată cine a inventat sania, cum a ajuns la noi? Haideți împreună să aflăm cine este inventatorul saniei și de când datează?
După câte știm, sania este un vehicul terestru ce are o suprafață inferioară netedă sau cu un corp așezat pe două sau mai multe tălpi înguste și netede și se deplasează pe o suprafață prin alunecare. Majoritatea saniilor sunt folosite pe suprafețe cu aderență redusă precum zăpada sau gheața. Săniile sunt folosite pentru a transporta pasageri, încărcături sau chiar ambele. Tracțiunea saniei se face cu ajutorul unui ham sau a unei sfori, fie de către om sau cu ajutorul animalelor (câini, cai).
Istoria saniei
Când și unde au fost inventate aceste sanii rămâne, totuși, un mister, dar se crede că poporul din Egiptul Antic a folosit sania în construcție pentru a transporta obiectele grele.
Modele de sănii au fost descoperite în excavările navale “Viking” din Oseberg. Săniile nu numai că erau folositoare iarna, ci puteau fi trase și peste terenuri umede, drumuri noroioase, chiar și pe teren dur cu condiția că cineva să lubrifieze tălpile cu ulei sau să le umezească în permanență cu apă. În perioadele reci apa se transforma în gheață, iar sania aluneca mult mai ușor fără a fi necesar depunerea unui efort major pentru a le trage. Sania a fost foarte valorificată deoarece, spre deosebire de vehiculele cu roți, a fost scutită de taxele de trecere.
Până la sfârșitul secolului al XIX-lea, o sanie închisă numita “vozok” asigura transport de mare viteză prin teritoriile acoperite cu zăpadă din Rusia Europeană și Siberia. Aceasta a fost modalitatea de transport preferat de regalități, episcopi și boieri muscoviți. Multe sănii regale (vozok-uri) de importanță istorică sunt conservate în Arsenalul din Kremlin.
Săniile trase de om au fost modalitățile tradiționale de transport în expedițiile de explorare britanice în Arctica și Antartica. Săniile trase de câini au fost folosite de mulți alții precum Roald Amundsen.
Unele sănii au fost create pentru activități de recreere sau pentru activități competiționale. În zonele temperate, în timpul iernii, copiii ies și se joacă cu săniile, chiar si cei mai în vârstă au aceste momente de copilărie.
Sper că informația dată v-a trezit curiozitate, iar dacă cunoașteți mai multe, vom fi foarte bucuroși să ne împărtășiți și nouă informația pe care o aveți la dispoziție.