Publicat în povești

Povestirea „Pâinea” de Nicolae Rusu

Un vechi proverb spune „Fiecare pentru sine – tăietor de pâine”.

          Pentru a tăia pâinea, trebuie mai întâi să semeni boabele într-un pământ bun să ai mare grijă ca din ele să crească boabe pline, coapte din care apoi să faci făina, s-o plămădești, să-i pui ingredientele necesare pentru ca să-i dai gust, s-o coci în așa fel, încât să nu-și piardă din calități și tot așa mai departe…

          Până la urmă fiecare pentru a susține examenul existenței sale pe pământ își plămădește pâinea sa, la care muncește o viață întreagă. Cununa de slavă o câștigă pâinea aceluia, care își păstrează un timp mai îndelungat calitățile. Selecția este făcută de un juriu competent și numeros, condus de un mare înțelept. Acesta este alb și uscat de bătrânețe, incoruptibil și neîndurător de exigent, acesta este Timpul.

       Și iată un tânăr căruia i se arată zâna destinului său, sfătuindu-l să-și plămădească aluatul doar într-un răstimp de treizeci și nouă de clipociri de pleoapă, dar să amestece neapărat în el și gândurile sale cele mai profunde, și amintirile sale cele mai luminoase, și viziunile sale cele mai frumoase. Respectând cu strictețe toate cerințele tânărul se prezintă la timpul potrivit în fața judecății. Aici vede tot felul de pâini care mai de care mai frumoase și arătoase, pâinea lui fiind cea mai modestă. Timpul trece cu bagheta sa peste acele pâini și ca printr-o minune una după alta se prefac în bulgări și pământ. La un moment dat doar pâinea lui rămâne întreagă, și toți din cei care gustau din acea pâine își vedeau aevea mama, privindu-i din negura de vremi, văd un șir de plopi fără de soț, văd o preafrumoasă fiică de împărat, precum fecioara-i între sfinți și luna-i între stele… Și toți cei care se înfruptă din pâinea băiatului tot transmit din gură-n gură, secole la rând, numele celui ce hrănește spiritul neamului românesc, celui care a fost și va fi de-a pururi Mihai Eminescu.

           După ce am lecturat povestirea „Pâinea” de Nicolae Rusu i-am provocat pe elevii clasei a IV-a de la L.T. „Liviu Rebreanu” la o discuție pe marginea temei și a ideilor ce le sugerează această scurtă, dar foarte înțeleaptă povestire. Elevii au conturat câteva idei-învățăminte la care orice om trebuie să muncească necontenit, zi de zi ca atunci când va ajunge în fața judecății Timpului să nu-i fie rușine pentru ce a făcut și cum a făcut.

Larisa Arseni, Maestru în artă, bibliotecar.

Reclame
Publicat în parteneriat, povești

„Orație de ursitoare” de Nicolae Rusu

„La început a fost cuvântul, după care au fost toate celelalte. Însă, fără un purtător al său, cuvântul n-avea valoare și, deci, nu era cuvânt”.

Greu i-a fost cuvântului la începuturi să-și găsească un purtător, chiar dacă s-a adresat: păsărilor, fiarelor sălbatice, peștilor, dar toți l-au refuzat și atunci, cuvântul s-a adresat omului. Atunci omul, unicul neputincios cum era s-a îndurat și l-a luat. Din clipa aceea, omul s-a declarat rege al naturii, ajungând să zboare mai sus ca păsările, învățând să înoate mai adânc și mai bine ca peștii, devenind mai puternic, mai ager și mai crud ca fiarele…

Puterea cuvântului este incumensurabilă prin el poți iubi, poți umili, înjosi și omorî chiar, dar poți scrie și descrie lucruri și imagini, mesaje care îți pot îmbogăți sufletul și mintea. Se spune că orice pagină deschisă și mai ales citită cu atenție și luare aminte ne învață ceva

Astfel este și această cărțulie, care conține doar nouăsprezece povestiri mici, dar foarte sugestive prin mesajul și încărcătura semantică pe care o comportă.

Am prezentat-o elevilor clasei a IV-a de la L. T. „Liviu Rebreanu”, asistată de învățătoarea lor doamna Natalia Bernaz, profesorul anului 2018.

Elevilor le-a plăcut acest fel de a cunoaște o carte nouă. Le-am captivat atenția cu mai multe momente din ea și i-am intrigat să o citească. Acesta de fapt a fost scopul întâlnirii cu ei, deoarece o carte cât de interesantă ar fi, dacă stă pe raft este o carte moartă.

Larisa Arseni, Maestru în artă, bibliotecar.

Publicat în povești

Să trăiţi, să înfloriţi, întru mulţi ani fericiţi!

          La Centrul Academic Internaţional Eminescu, cetele de  colindători ne bucură în continuare cu vizitele lor. Un frumos grup de copii, buni cunoscători şi purtători de folclor autentic, de la Liceul Teoretic „Liviu Rebreanu”, ghidaţi de dna Viorica Popovici, director adjunct pentru educaţie şi Rita Ciuntu, părinte, şi-au început evoluarea cu o frumoasă Sorcovă:

                                        Sorcova veselă,

                                        Peste vară, primăvară,

                                        Să trăiţi, să-nfloriţi

                                        Ca un măr,

                                        Ca un păr,

                                        Ca un fir de trandafir!

                                        Tare ca fierul,

                                        Iute ca oţelul,

                                        Tare ca piatra,

                                        Iute ca săgeata!

                                        La anul şi la mulţi ani!….

          Au urmat colindele: „În grădina Raiului”, „Colo sus pe lângă lună”, etc. Am discutat cu ei despre tradiţii şi obiceiuri, i-am întrebat ce cunosc despre Colind, despre Pluguşor şi alte tradiţii legate de sărbătorile de iarnă, care din acestea ţin de Crăciun şi care de Anul Nou.   Copiii cunosc multe, dar încă multe rămân necunoscute de ei. Aceşti elevi, care îndrăgesc atât de mult colindele şi permanent îşi îmbogăţesc repertoriul, tocmai sunt cei care nu vor permite să dispară aceste frumoase obiceiuri şi tradiţii, ce ne deosebesc de alte popoare prin frumosul port popular, prin varietatea de mesaje şi personaje, prin cromatica multicoloră vastă, acea cromatica autohtonă, care este o valoare etnoculturală a poporului nostru, apărută încă din vremurile preistorice.

          Este foarte preţios că anume copiilor li se cultivă dragostea de tot ce-i frumos şi scump sufletelor noastre, neamului românesc, care este cel mai bogat din lume în tradiţii şi obiceiuri de iarnă şi nu numai. Ei sunt acei care vor păstra şi vor transmite altor generaţii aceste nepreţuite nestemate.

          La finalul programului elevii ne-au semănat cu grâu curat ca să avem un an mănos şi roditor. Aceste momente sensibilizează şi bucură, trezind în suflet noi speranţe.

          Şi acum o reţetă pentru anul care vine:

Se iau 12 luni,

Se curăţă foarte bine de amărăciune, mândrie, invidie şi ură,

Se împarte fiecare lună în 30-31 de zile, aşa încât să ajungă pentru un an.

Fiecare zi se prepară separat.

O parte – muncă şi linişte,

Două părţi – veselie şi umor.

Se mai adaugă trei linguriţe de optimism, o linguriţă de toleranţă şi bun-simţ.

Peste aluat se toarnă apoi dragoste din belşug.

Preparatul gata făcut se împodobeşte cu un bucheţel de mică atenţie.

Se serveşte zilnic cu veselie, la o ceaşcă de cafea înviorătoare  şi cu încredere inepuizabilă în Dumnezeu.

Fiecare zi trebuie trăită ca o sărbătoare.

La mulţi ani cu bine, cu zile senine, multă sănătate şi cu spor în toate.

Larisa Arseni, Maestru în artă, bibliotecar

nr 2nr 3

Publicat în parteneriat, povești

Darul lui Dumnezeu (Legendă despre Eminescu)

Astăzi la prima oră am venit la Liceul Teoretic „Liviu Rebreanu”, în clasa IV-a „C”, la Profesoara anului 2018, dna Natalia Bernaz pentru o oră de lectură. Am rămas plăcut surprinsă și foarte emoționată. Copiii cântau încet rugăciunea „Tatăl nostru”, acest moment mi-a produs multă bucurie în suflet pentru ei care sunt în formare și în același timp a fost în consens cu ceea ce urma să fac eu.

Orele de lectură, care implică și discuții pe marginea celor lecturate, la Centrul Academic Internațional Eminescu sunt o formă de propagare a cărții obișnuită și frecventă. Sunt anumite texte pe care le lecturăm cu elevii în anumite perioade a anului. Vorbeam despre „Darul lui Dumnezeu, o legendă despre Eminescu, care reflectă într-un stil artistic un aspect foarte emoționant din viața poetului. Scrisă de Valeriu Anania. Legenda pornește de la Îngerul Crăciunului, care în fiecare an, în noaptea de ajun poposește în casele copiilor pentru a le împărți darul hărăzit de Dumnezeu. Acel înger a intrat și în casa pruncului Eminescu și i-a adus în dar, cel mai prețios dar a lui Dumnezeu – Suferința, pentru că doar cei aleși pot servi cu devotament până la sacrificiu un astfel de dar. Cum a făcut-o Eminescu, iubindu-și țara, neamul, iubindu-l pe Dumnezeu și tot ce a zidit El, sacrificându-și viața de dragul oamenilor, celor de la care a primit biciuri, lovituri și pietre, care i-au bătut piroane în suflet, cei care s-au lepădat de El,  i-au înjosit numele și l-au umilit. I-au dat să bea otravă și fiere, i-au produs răni nevindecate și nemângâiate în trup și în suflet. Și anume din acest adânc de suferință a crescut un tânăr mândru ce a ars în inima sa toate dorurile și durerile neamului său. Un tânăr voevod ce va fi și peste veacuri lumina neamului său.

Copiii au ascultat cu mult interes și emoție, am discutat despre toate darurile hărăzite de Dumnezeu copiilor. Pacea, blândețea, curajul, înțelepciunea, bucuria, hărnicia, istețimea, mila, cumpătarea, smerenia, nădejdea și încă multe altele. Elevii s-au dat cu părerea, susținând ideea că ar fi minunat ca aceste calități să le aibă fiecare om. I-a interesat de ce suferința este cel mai  de preț dar a lui Dumnezeu. Și tot ei au răspuns. Dumnezeu suferă pentru noi, dar nu încetează să ne iubească. Mulțumirea a fost reciprocă, încă o informație nouă și încă o lecție de viață.

Larisa Arseni, Maestru în artă, bibliotecar

Publicat în activitate culturală, povești

Poveștile ne-nvață și ne dau povață

Din ciclul: „Poveștile – act de moralitate și înțelepciune”

Lectura este singura activitate  care îți deschide perspectiva asupra lumii, contribuie la formarea personală, dezvoltă imaginația și hrănește spiritul  flămând de cunoaștere. Cărțile nu te întreabă de ce le citești. Citește și vei descoperi singur. Și în acest sens anume bibliotecile sunt cele care se implică în propagarea și promovarea cărților. Se spune că a construi o bibliotecă înseamnă a crea o viață. Biblioteca nu va fi niciodată o colecție întâmplătoare de cărți. Dumnezeu a creat bibliotecile pentru ca oamenii să nu aibă nici o scuză de a rămâne necărturari.

În căutarea unor metode și modalități noi de a-i face pe elevi, în special, să citească, să ia cunoștință de noi apariții editoriale, am decis să lecturăm împreună cu ei anume acele cărți, care au un mesaj potrivit vârstei și care conțin modele de comportament drept de urmat.

Am ales poveștile, de astă dată, povestea „Regele înțelept”, scrisă de Stela Popa și am purces la Liceul Teoretic „Liviu Rebreanu” , în clasa a IV-a „C”, la Învățătoarea Anului 2018, Natalia Bernaz, o doamnă receptivă, o învățătoare foarte bună și o clasă de copii deștepți și dornici de a cunoaște. Am discutat cu ei despre povești, despre calități și vicii, despre ce e rău și ce e bine… Povestea sus numită e una accesibilă ca limbaj și foarte profundă ca mesaj. Citind-o descoperim diferite personaje, care posedă atât calități cât și vicii. În acest fel copiii își dau seama cum trebuie să se comporte într-o situație sau alta. Folosind o metodă liberă, interactivă, deducem împreună cu ei trăsăturile bune și mai puțin bune, iar copiii aleg singuri care trebuie aplicate de ei și care nu. În procesul dezbaterilor elevii demonstrează că știu multe din cele discutate, sunt plini de  ingeniozitate și de idei. Acestea sunt adevărate lecții moral-spirituale, fără chenare, dar în rămcile decenței.

Larisa Arseni, Maestru în artă, bibliotecar.