Publicat în Centrul Academic Eminescu., povești

#Ebibliotecamea

ursuletul marmi

Vă așteptăm cu drag la biblioteca noastră. Centrul Academic Internațional Eminescu, locul perfect pentru a crește, a învăța și a-ți face prieteni adevărați.

Bd. Dacia, nr. 20

Reclame
Publicat în CENTRUL ACADEMIC INTENAȚIONAL EMINESCU, povești

Visul lui Ştefănel…

 de Liuba Dragostiţa-Bujor

Vara, august, soare mult și fierbinte. Dorința de a evada persistă așa că nu ne rămâne să vă invităm la lectură. O poveste bună te răcorește, iar dacă vrei să uiți de temperaturi înalte, te așteptăm la bibliotecă, vino la Centrul Academic Internațional Eminescu, cărțile sunt cele care-ți vor face companie bună și un plus de răcoare e garantat.

Te așteptăm, dar până atunci lectură plăcută!

Un băieţel, pe nume Ştefănel, era pornit să facă numai rele. Trăgea de coadă pisicuţa, fugărea găinuşele. Nu mai zic de căţeluş, îl bătea şi-l chinuia. Tot ce se mişca în ogradă îi năşteau lui Ştefănel gânduri rele.

Mămica Anicuţa îl tot dojenea. Băiatul însă n-o asculta. De cum se trezea dimineaţa, se punea din nou pe rele. Nimeni dintre copii nu dorea să se joace cu el. Pe fetiţe le apuca de cosiţe, iar pe băieţei îi bătea. Vorbea urât şi nepoliticos, arunca lucrurile dacă nu-i convenea ceva. Toţi se plângeau pe el: şi vecinii, şi copiii. Mămica Anicuţa era necăjită. Se apropia Crăciunul, când Cerul se deschide şi rugăciunile ajung mai uşor la Dumnezeu. Într-o seară, mama Anicuţa intră în odaia copilului, şi începu să-l roage pe Dumnezeu s-o ajute: să-l îmblânzească pe Ştefănel. Să-l facă mai cuminte, mai bun…

 Dumnezeu le vede şi le ştie pe toate. Adormit buştean, Ştefănel avu un vis. Se făcea că Dumnezeu intrase în odaie şi-i vorbi: „Noaptea aceasta va fi lungă pentru tine, Ştefănel. Vezi desagii din tindă?… Pune-i pe spate şi porneşte la drum. Te aşteaptă cale lungă…”. Ştefănel se ridică, luă desagii din cui şi ieşi din casă. „Stai puţin, nu te grăbi! îl opri Dumnezeu. Am să-ţi spun porunca mea. Tu să fii băiat ascultător şi s-o îndeplineşti întocmai. În drum, vei zări mai multe pietre – albe şi negre. Dacă vei face o faptă bună şi vei auzi cuvântul „mulţumesc”, să ridici o piatră albă şi s-o pui în desaga din faţă. De vei face faptă rea, să ridici o piatră neagră şi pui în desaga din spate”.

 Ştefănel porni la drum. Nu zăbavă se pomeni într-o grădină mare, în care se odihneau bunicuţe şi bunei cu pisici şi căţei. În preajmă se jucau fetiţe şi băiţei. Apropiindu-se, Ştefănel văzu un căţeluş. Era necăjit, flămând şi însetat. Băiatul luă un băţ şi-l lovi. Ţâncuşorul prinse a scheuna. Abia acum şi-a dat seama că a procedat urât, dar era prea târziu. A luat o piatră neagră şi a pus-o în desaga din spate.

– Ei şi ce, se gândi în sinea sa. Căţeluşul nici măcar nu era frumos… Nu departe, o bătrânică nu putea duce căldarea cu apă.

– Ştefănel, ajută-mă, îl rugă ea.

– Nu pot. Sunt prea mic, îi răspunse băiatul.

 – Dar tu încearcă…

 – Nu vreau să încerc.

Şi iar, parcă cineva îi scoase în cale pietre negre şi albe.Mai ridică o piatră neagră.

La un moment îi păru că parcă îi pune cineva pietre negre în desaga de la spate, căci îi păreau multe, şi spatele a început să-l doară. Cu fiece pas, îi era tot mai greu să meargă. Desaga se făcu grea de tot. Se aşeză un pic să se odihnească. Atunci, o voce din înalturi îi vorbi:

– Ştefănel, încearcă să faci măcar un bine şi ai să vezi că ţi se va uşura povara…    Porni la drum cu gândul să facă un bine, ca să se convingă: va fi mai uşor, sau nu… În cale îi apăru o fetiţă. Plângea amar că nu-şi găseşte păpuşica. Lui Ştefănel îi veni gândul s-o tragă de cosiţe. Dar parcă îl opri cineva. Se apropie de ea şi-i zise:

– Nu mai plânge… Acuş găsim păpuşica ta.

 A început s-o caute cu ochii în stânga şi-n dreapta, dar n-o văzu. Apoi a ridicat privirea către cer. Şi atât de mult s-a mirat când a văzut-o agăţată de un nouraş. A urcat în copacul din apropiere şi a prins a-l clătina. Cu mare greu a ajuns jucăria. Când a coborât, fetiţa, de bucurie, l-a sărutat pe obrăjor şi i-a mulţumit cu lacrimi în ochi. Abia atunci Ştefănel a înţeles cât e de plăcut să faci un bine. De bucurie uitase să-şi pună în desagă pietricica albă. Dar n-a uitat îngeraşul.    – Ştefănel! De ce nu ţi-ai pus pietricica cea albă?Băiatul se opri, luă pietricica albă şi-i vorbi Domnului Dumnezeu:

 – De azi înainte, nu voi mai face nici un rău nimănui. Am să-i ajut pe toţi: şi pe bunei, şi pe copii, şi pe toate vietăţile din jurul nostru…

 Dimineaţa, mămica Anicuţa ieşi din casă şi se duse în magazie să aducă lemne pentru foc. Între timp, se trezi şi Ştefănel. Ieşi afară şi privi ograda în care foiau vieţuitoarele din gospodărie. Faţa îi radia de lumină, încât mama Anicuţa rămase copleşită. Îl privi o vreme, neînţelegând nimic. Se întâmplase ceva cu copilul ei. Era liniştit, avea o expresie luminoasă a feţei, iar ochii îi străluceau. Nu mai chinuia pisicuţa, nu mai fugărea păsările… Mama Anicuţa nu ştia că Dumnezeu a găsit cărăruşa spre sufletul copilului, luminându-l şi îmblânzindu-l. Nu ştia că rugăciunile ei au ajuns la Domnul…

Publicat: D.Ț.