Publicat în povești

Chișinău –oraș alb – floare de piatră

Lăudă ţie, străbun Chişinău, / Luminată zidire a neamului meu, /Tu eşti cel mai frumos /şi mai drag pe pământ. / Despre tine mereu, / Chişinău, am să cânt… / Îţi dorim – să-nfloreşti! / Îţi urăm – să trăieşti! / Chişinău, să-nfloreşti! / Chişinău, să trăieşti! / Mulţi ani!…” (Odă Chişinăului, un cântec celebru, imnul oraşului, versuri Gheorghe Vodă, muzică Eugen Doga):

Bună ziua, orașule, bună! / Cu țărâna ta sfântă, străbună. / Fruntea mândră ți-o mângâe norii, Dulcea doină ți-o poartă cocorii. / Strună-ntinsă la toți povestește / cine-ai fost, cine ești, cum vei crește, / Toate stelele-ți iese în cale, Luminându-te prin cincinale. / Chișinău, te iubesc / Tu ești cântec și floare aleasă…

Orce ființă vie: oameni, animale, păsări toți au un loc pe pământ, care le este cel mai drag sufletului. Pentru noi, locuitorii acestui oraș, Chișinăul este orașul de vis, de împliniri și speranțe, de bucurii și tristeți, de momente fericite și dezamăgiri. Cu toate acestea este cuibul și leagănul copilăriei noastre, a copiilor noștri, sperăm încă a multor generații înainte.

Și așa cum orice om își sărbătorește ziua de naștere, astfel și Chișinăul an de an își sărbătorește ziua sa în toamnă aurie la 14 octombrie. Anul acesta a ajuns la onorabila vârsta de 583 ani.

Cu această frumoasă ocazie dis de dimineață la Centrul Academic Internațional Eminescu au sosit copiii de la Grădinița nr. 40, grupele pregătitoare, „Albinuța” și „Orhideia”, însoțiți de metodista Maria Fondos, educatoarele Oxana Iachimovici și Gabriela Ciobanu. Au venit cu mult alai, creând o atmosferă de sărbătoare. Frumos îmbrăcați cu coronițe multicolore pe cap, confecționate din frunze de toamnă, cu postere lucrate de mâinile copiilor cu tema „Orașul Chișinău”, „Toamna aurie” și cu un splendid program artistic.

Pentru început le-am povestit legende din Basarabia: Legenda Chișinăului; Râul Bâc etc.

La întrebarea ce înseamnă Chișinăul pentru ei,copiii foarte entuziasmați au răspuns aproape într-un glas: Chişinău e un oraş de vis, este locul unde ne-am născut, unde creștem, unde am pronunţat primele cuvinte, am făcut primii paşi, unde suntem alinați de vorbele dulci ale mamei şi de razele blânde ale soarelui. Chişinăul este un oraș verde, într-un cuvânt un adevărat colț de rai cu locuri fermecătoare: muzee, teatre, parcuri, bulevarde, alei ce prin frumuseţea lor încântă privirile miilor de locuitori şi oaspeți ai capitalei.

Am discutat despre Sectorul Botanica, unde locuiesc majoritatea copiilor prezenți în sală, despre bulevardele din sector, străzi, grădinițe, instituții de învățământ. Bucură faptul că micuții cunosc multe lucruri despre orașul lor drag.

Pentru sensibilizarea acestor suflețele care sunt în proces de acumulare de cunoștințe și emoții le vorbesc mai metaforic, că bătrânul Chişinău, cu povara anilor în spate, cu amintirea trecutului extrem de dificil, dar în final – glorios, este locul unde cerul este mai albastru, soarele luceşte mai tare, păsările mai frumos cântă, iar aerul are un iz plăcut de fericire. Chişinăul e ca o casă părintească pe prispa căreia mai stau şi astăzi doi bătrâni înălbiţi de ani şi de înţelepciune ce îşi aşteaptă cu drag şi dor copiii acasă, care le vor readuce zâmbetul pe faţă şi pacea în inimă.

Suntem mândri că locuim în Chişinău. Chişinău, Chişinău! Eşti un oraş ca în poveşti, eşti un oraş alb ca o floare de piatră, cu clădiri frumoase, ce se înalţă la cer. Eşti unul din cele mai verzi oraşe ale lumii. Ce plăcut este să te plimbi primăvara pe aleile umbrite de castani, să nu te mai saturi, respirând mirosul îmbătător al florilor de tei. Chişinăul este o făclie a nemuririi, o binecuvântare a lui Dumnezeu pentru poporul moldav. Chişinău, este un oraş de vis!

Acestea fiind spuse micuții își prezintă programul pregătit cu atâta grijă și responsabilitate.

Un grup de copii vin cu scurte comunicări: Orașul Chișinău, este centrul principal administrativ, economic, științific și cultural al Republicii Moldova; Chișinăul ca oraș a luat ființă la începutul sec. XIX, pe locuri agricole și de pășunat; După 1800 apar primele case și străzi orânduite după un anume plan; Pentru prima data denumirea Chișinău este datată la 17 iulie 1436; Din punct de vedere administrativ Chișinăul este împărțit în cinci sectoare: Botanica, Buiucani, Centru, Ciocana, Râșcani; Orașul își are simbolistica proprie: stemă, drapel și imn. Drapelul simbolizează trecutul, prezentul și viitorul; Chișinăul ocupă locul 47 din cele 100 de orașe mari din Europa; Prima bibliotecă publică orășenească a fost deschisă în 1832; Monumentul lui Ștefan cel Mare a fost instalat în Grădina Publică la 29 aprilie 1928; Chișinăul este în Top 20 cea mai verde capitală a Europei; Cel mai mare parc ca întindere este Valea Trandafirilor; Iarna durează la Chișinău în medie 78 zile; Adevărata toamnă sosește la Chișinău în jurul datei de 20 septembrie…

Micuții recită versuri despre Chișinău, toamnă din creația poeților Grigore Vieru, Vasile Romanciuc, Gheorghe Vodă…. Un moment deosebit de frumos și emoționant l-au creat cântecele interpretate de copii. Părea că Sala Eminescu s-a umplut de muzică și voie bună. Conducătorul muzical, doamna Svetlana Ohladciuc este o adevărată comoară pentru grădiniță. Puritatea vocilor și intonația perfecta a copiilor demonstrează că aici se muncește mult și cu suflet. Au cântat mai multe melodii, compuse de Daria Radu pe versurile lui Ion Vatamanu. Plai moldovenesc, Toamna, Mulțumesc, plugare, Moldovioara mea, Te salut Chișinău.

La finalul manifestării directorul Centrului Eminescu, doamna Elena Dabija le-a mulțumit pentru această frumoasă evoluare și le-a dăruit câteva cărțulii pentru fiecare grupă să le citească și să învețe ceva nou…

A fost o adevărată sărbătoare cu momente de bucurie, stare de bine. Micuții emoționați și fericiți au mulțumit organizatorilor.

Larisa Arseni. Maestru în artă, bibliotecar.

 

 

 

 

 

 

 

 

.

Reclame
Publicat în Chișinăul citește, povești

Programul de lectură „Chișinăul citește” cartea „Prietenii mei dragi”

În cadrul Programului de lectură „Chișinăul citește” cartea „Prietenii mei dragi” semnată de compozitorul și mai nou scriitorul Eugen Doga se bucură de o mare popularitate la preșcolari și mai ales la școlari. Este o carte educațională, care responsabilizează și totodată trezește dragostea, sporește toleranța față de ființele necuvântătoare, sensibilizând sufletele copiilor și maturilor de o potrivă. Protagoniștii cărții sunt Joy și Amur, un cățel și un pisic, care ani la rând i-au fost prieteni devotați maestrului Eugen Doga, fiind și membrii familiei. Am citit și am discutat despre aceste frumoase animăluțe cu micuții din grupa pregătitoare nr.4, numită „Piticii”de la Instituția de Educație Timpurie nr. 139, îndrumați de doamna Tatiana Ianciu, educatoarea lor dragă. Le-am vorbit despre Joy și viața lui în familia maestrului Doga, despre drepturi, dar și îndatoriri acestor ființe. Ne-am amuzat împreună, discutând despre aventurile și peripețiile acestui cățel curajos și devotat stăpânilor săi. I-am provocat la discuție referitor la atitudinea și comportamentul oamenilor cu animalele proprii, dar și vagabonde. Copiilor le-a plăcut cartea, abia așteaptă să poată citi cursiv și s-o lectureze de sine stătător.
Larisa Arseni. Maestru în artă, bibliotecar.

Publicat în povești, serviciu opera solicită contează

Cum începe toamna

după Marin Preda

Într-o după-amiază, Nicolae ieşi în grădină. Se întinse la umbră sub un dud şi începu să citească o carte.

Căldura soarelui era plăcută, nu mai dogorea ca acum câteva săptămâni. Era linişte. Grădina părea încremenită. Nici o adiere de vânt.

Deodată, Nicolae îşi ridică fruntea. Auzise ceva. De undeva, din coroana stufoasă a dudului, se desprinsese o frunză galbenă. Cădea legănându-se spre pământ.

Soarele cobora spre asfinţit. Se făcuse răcoare. Nicolae simţi că i se răcise cămaşa pe umeri şi pe spinare. Ce se întâmplase? Până acum o săptămână, el stătuse la umbră fără să simtă că spre seară se făcea  răcoare. Se scălda în gârlă chiar la asfinţitul soarelui, aşa era de cald.

Se ridică de sub dud şi se uită pe cer. Nu cumva se apropia vreo ploaie? Nu, cerul era limpede cât vedeai cu ochii. Nu cumva adia vântul? Nu, era linişte ca şi mai înainte. De undeva din, din vârful dudului, se mai desprinsese o frunză îngălbenită. Nicolae se gândi câtva timp şi înţelese: venise toamna.

Din ziua aceea băgă de seamă tot mai mult că în grădină, în curte, în grădiniţa cu flori, în grădina cu zarzavaturi şi afară pe câmp se petrecea o schimbare. Ierburile îngălbeneau, sămânţa se scutura. Fructele de toamnă erau coapte. Puii crescuseră cât păsările cele mari. La câmp, bobul de porumb se făcuse tare ca grăunţele semănate primăvara.

Aşa încep zilele de toamnă în patria noastră, la câmpie. Suntem în luna septembrie. Culegem porumbul şi ne pregătim pentru semănatul grâului.

În munţii patriei noastre, toamna nu vine la fel ca la câmpie. Acolo şi în iulie e răcoare, iar uneori e chiar frig de-a binelea, încât oamenii trebuie să se îmbrace gros. Plouă mai des ca la câmpie. Fructele se coc mai greu, ierburile şi frunzele copacilor sunt mai verzi, ţin mai multă vreme.

Oare, în regiunea unde locuieşti tu, toamna vine la fel?

61830185