Publicat în Mihai Eminescu, povești

Poezia lui Eminescu – rugă de sănătate

Acum doi ani, în salonul unui spital unde mă aflam, o fetiță încerca s-o ajute pe maica-sa să rămână trează în timpul perfuziei. „Mami, vrei să ne jucăm? În versuri! Eu voi rosti primul rând din strofă, iar tu pe celelalte trei… Astfel, necazul, tristețea și durerea au devenit martorii începutului unei tulburătoare și triste povești de dragoste „A fost odată ca-n povești…” Timpul, care a văzut în viața sa multe povești de dragoste, ce nu încap între Cer și Pământ, vrăjit, se grăbește pentru a nu rata finalul… Picăturile soluției perfuzabile picură și ele în catrene: o picătură, apoi altele trei, încă una și încă trei… Doar lacrimile rostogolite pe obrazul mamei nu pot intra nicidecum în cadența versului eminescian: se țin de mână una de alta, parcă s-ar teme de despărțire, iar copila ține în palme mâna caldă a mamei, răsfirându-i degetele unul câte unul, parcă numărând versurile rămase nerecitate ori așteptând dezmierdările și mângâierile ei, care pentru orice copil sunt parte din viața lui… Respect profund celor, ai căror copii „se joacă” cu versurile Marelui Poet Mihai Eminescu !

Din amintirile Anei Cucoară, profesoară de limba și literatura română, Chișinău, Botanica, cititoarea Centrului Academic Internațional Eminescu, (15 ianuarie 2019).

Publicat de Larisa Arseni, Maestru în artă, bibliotecar.

maxresdefault

 

Reclame
Publicat în CENTRUL ACADEMIC INTENAȚIONAL EMINESCU, povești

Cartea și natura

carti-2

Cartea naturii

Printre cărțile vechi, rare

Alta nu-i! Pereche n-are,

Domnu-a scris-o pe vecie

Pentru omul de-omenie,

Cu smerenie s-o citească,

Iarba, floarea s-o iubească,

Frunza, codrul, neamul, țara,

Ghiocelul, lăcrimioara,

Lupul, mierla, căprioara,

Sturzul, șoimul, ciocârlia,

Romanița, păpădia.

Omul cel de omenie

Simte, vede, luptă, știe

Că natura este vie,

Moștenire pe vecie.

(C. Dragomir)