Publicat în povești

Spicul de grâu sau luna de aur

( poveste populară ) Povestea spicului de grâu
Această întâmplare s-a petrecut demult, tare demult, pe când oamenii cu greu reuşeau să-şi ducă viaţa de pe o zi pe alta. Ei nu ştiau să cultive pământul sau să crească animale pe lângă casă. Se mulţumeau doar cu ce le dădeau pădurile, câmpiile, râurile. Trăiau în grupuri şi tot în grupuri se duceau la vânat, pentru că armele lor erau primitive iar nu de puţine ori unii dintre ei se întorceau răniţi de fiarele pădurii. Vânau doar atât cât le trebuia pentru a-şi potoli foamea. Duceau o viaţă aspră şi luptau pentru fiecare bucăţică de mâncare pe care o aduceau la colibele lor sărăcăcioase.Într-una din zile întreg satul plecase la vânătoare. Rămăsese acasă doar o copilă bălaie, de vreo zece anişori, care avea sarcina să pună câte un lemn pe foc, pentru ca acesta să nu se stingă. Fetiţa privea încântată la focul care pâlpâia, trosnea şi arunca scântei. Jocul flăcărilor, felul cum îşi schimbau culoarea, de la albastru-fumuriu la portocaliu şi roşu o făceau să uite că este singură în satul pustiu şi putea fi oricând atacată de animalele flămânde.

Deodată fetiţa auzi nişte tipete disperate. Părea să fie glas de pasăre. Copila nu ştia ce să facă: să stea lângă foc, de care fiarele nu prea aveau curajul să se apropie, sau să se ducă să vadă ce se întâmpă? Inima îi bătea cu putere, dar curiozitatea învinse frica şi copila se îndreptă spre locul de unde veneau strigătele disperate. Şi ce-i văzu ochii? Un şarpe uriaş se încolăcise pe trunchiul unui copac şi vroia să mănânce puii unei mierle care îşi avea cuibul într-o mică scorbură a copacului. Curajoasa pasăre se repezea cu ciocul şi ghearele spre fioroasa târâtoare, dar şarpele părea să nu o bage în seamă. După atacul mierlei se oprea puţin, apoi îşi continua încet drumul. Doar o lungime de braţ îl mai despărţea de prada sa. Puii piuiau disperaţi pentru că, din glasul mamei, înţeleseseră că e mare pericol.

Atunci fetiţa îşi luă inima în dinţi, luă un băţ aprins şi cu dibăcie îl îndreptă spre capul şarpelui. Acesta nu se aşteptase la un astfel de atac. Se retrase. Apoi încercă din nou să înainteze. Dar fetiţa striga din toate puterile, arunca cu pietre, lemne şi tot ce găsea în jur. Şarpele se dădu bătut şi, fâşâind uşor, se îndreptă spre pădure.Mierla nu mai putea de bucurie. Se aşeză lângă puişori şi contina să fluiere încetişor, vrând parcă să-şi liniştească odrasele. După ce acestea au adormit, mierla zbură spre un loc doar de ea ştiut. Se întoarse după un timp ţinând în cioc un spic galben. Acesta semăna cu spicul ierbii, dar avea boabele mai mari decât cele ale firelor de iarbă. Se apropie de fetiţă şi îi zise cu glas omenesc:

– Tu mi-ai salvat puişorii, ai fost curajoasă şi bună la suflet, de aceea am să-ţi fac un dar. Ia acest spic, pune boabele în pământ, înmulţeşte-le, şi de acum înainte tu şi neamul tău nu veţi mai suferi de foame.
Fetiţa făcu precum o povăţuise pasărea. Semănă boabele, îngriji plantele răsărite, le lăsă să facă spic, apoi culese boabele şi le semănă din nou.
După câţiva ani colibele erau înconjurate de lanuri unduioase cu boabe dulci. Oamenii au învăţat să facă din aceste boabe făina, iar din făină gustoasa pâine. Seara pe lângă vetre se simţea mirosul de pâine caldă iar oamenii lăudau pământul, care hrănea grâul, ploaia care îl uda, soarle care îl cocea dar şi mintea omului, care reuşise să transforme micuţele boabe în hrana lor de toate zilele.
Reclame
Publicat în CENTRUL ACADEMIC INTENAȚIONAL EMINESCU, povești

Visul lui Ştefănel…

 de Liuba Dragostiţa-Bujor

Vara, august, soare mult și fierbinte. Dorința de a evada persistă așa că nu ne rămâne să vă invităm la lectură. O poveste bună te răcorește, iar dacă vrei să uiți de temperaturi înalte, te așteptăm la bibliotecă, vino la Centrul Academic Internațional Eminescu, cărțile sunt cele care-ți vor face companie bună și un plus de răcoare e garantat.

Te așteptăm, dar până atunci lectură plăcută!

Un băieţel, pe nume Ştefănel, era pornit să facă numai rele. Trăgea de coadă pisicuţa, fugărea găinuşele. Nu mai zic de căţeluş, îl bătea şi-l chinuia. Tot ce se mişca în ogradă îi năşteau lui Ştefănel gânduri rele.

Mămica Anicuţa îl tot dojenea. Băiatul însă n-o asculta. De cum se trezea dimineaţa, se punea din nou pe rele. Nimeni dintre copii nu dorea să se joace cu el. Pe fetiţe le apuca de cosiţe, iar pe băieţei îi bătea. Vorbea urât şi nepoliticos, arunca lucrurile dacă nu-i convenea ceva. Toţi se plângeau pe el: şi vecinii, şi copiii. Mămica Anicuţa era necăjită. Se apropia Crăciunul, când Cerul se deschide şi rugăciunile ajung mai uşor la Dumnezeu. Într-o seară, mama Anicuţa intră în odaia copilului, şi începu să-l roage pe Dumnezeu s-o ajute: să-l îmblânzească pe Ştefănel. Să-l facă mai cuminte, mai bun…

 Dumnezeu le vede şi le ştie pe toate. Adormit buştean, Ştefănel avu un vis. Se făcea că Dumnezeu intrase în odaie şi-i vorbi: „Noaptea aceasta va fi lungă pentru tine, Ştefănel. Vezi desagii din tindă?… Pune-i pe spate şi porneşte la drum. Te aşteaptă cale lungă…”. Ştefănel se ridică, luă desagii din cui şi ieşi din casă. „Stai puţin, nu te grăbi! îl opri Dumnezeu. Am să-ţi spun porunca mea. Tu să fii băiat ascultător şi s-o îndeplineşti întocmai. În drum, vei zări mai multe pietre – albe şi negre. Dacă vei face o faptă bună şi vei auzi cuvântul „mulţumesc”, să ridici o piatră albă şi s-o pui în desaga din faţă. De vei face faptă rea, să ridici o piatră neagră şi pui în desaga din spate”.

 Ştefănel porni la drum. Nu zăbavă se pomeni într-o grădină mare, în care se odihneau bunicuţe şi bunei cu pisici şi căţei. În preajmă se jucau fetiţe şi băiţei. Apropiindu-se, Ştefănel văzu un căţeluş. Era necăjit, flămând şi însetat. Băiatul luă un băţ şi-l lovi. Ţâncuşorul prinse a scheuna. Abia acum şi-a dat seama că a procedat urât, dar era prea târziu. A luat o piatră neagră şi a pus-o în desaga din spate.

– Ei şi ce, se gândi în sinea sa. Căţeluşul nici măcar nu era frumos… Nu departe, o bătrânică nu putea duce căldarea cu apă.

– Ştefănel, ajută-mă, îl rugă ea.

– Nu pot. Sunt prea mic, îi răspunse băiatul.

 – Dar tu încearcă…

 – Nu vreau să încerc.

Şi iar, parcă cineva îi scoase în cale pietre negre şi albe.Mai ridică o piatră neagră.

La un moment îi păru că parcă îi pune cineva pietre negre în desaga de la spate, căci îi păreau multe, şi spatele a început să-l doară. Cu fiece pas, îi era tot mai greu să meargă. Desaga se făcu grea de tot. Se aşeză un pic să se odihnească. Atunci, o voce din înalturi îi vorbi:

– Ştefănel, încearcă să faci măcar un bine şi ai să vezi că ţi se va uşura povara…    Porni la drum cu gândul să facă un bine, ca să se convingă: va fi mai uşor, sau nu… În cale îi apăru o fetiţă. Plângea amar că nu-şi găseşte păpuşica. Lui Ştefănel îi veni gândul s-o tragă de cosiţe. Dar parcă îl opri cineva. Se apropie de ea şi-i zise:

– Nu mai plânge… Acuş găsim păpuşica ta.

 A început s-o caute cu ochii în stânga şi-n dreapta, dar n-o văzu. Apoi a ridicat privirea către cer. Şi atât de mult s-a mirat când a văzut-o agăţată de un nouraş. A urcat în copacul din apropiere şi a prins a-l clătina. Cu mare greu a ajuns jucăria. Când a coborât, fetiţa, de bucurie, l-a sărutat pe obrăjor şi i-a mulţumit cu lacrimi în ochi. Abia atunci Ştefănel a înţeles cât e de plăcut să faci un bine. De bucurie uitase să-şi pună în desagă pietricica albă. Dar n-a uitat îngeraşul.    – Ştefănel! De ce nu ţi-ai pus pietricica cea albă?Băiatul se opri, luă pietricica albă şi-i vorbi Domnului Dumnezeu:

 – De azi înainte, nu voi mai face nici un rău nimănui. Am să-i ajut pe toţi: şi pe bunei, şi pe copii, şi pe toate vietăţile din jurul nostru…

 Dimineaţa, mămica Anicuţa ieşi din casă şi se duse în magazie să aducă lemne pentru foc. Între timp, se trezi şi Ştefănel. Ieşi afară şi privi ograda în care foiau vieţuitoarele din gospodărie. Faţa îi radia de lumină, încât mama Anicuţa rămase copleşită. Îl privi o vreme, neînţelegând nimic. Se întâmplase ceva cu copilul ei. Era liniştit, avea o expresie luminoasă a feţei, iar ochii îi străluceau. Nu mai chinuia pisicuţa, nu mai fugărea păsările… Mama Anicuţa nu ştia că Dumnezeu a găsit cărăruşa spre sufletul copilului, luminându-l şi îmblânzindu-l. Nu ştia că rugăciunile ei au ajuns la Domnul…

Publicat: D.Ț.

Publicat în povești

Vacanța e o țară fermecată – Vacanța e o țară colorată

Pe parcursul lunii iunie am organizat mai multe activități cultural-artistice pentru și cu elevii, care s-au odihnit în Tabăra cu sejur de vară „Cireșarii” de la Gimnaziul „N. H. Costin”. Întâlniri cu scriitorul Ion Anton și cărțile domniei sale „Cercei de cireșe” și „Jocul de-a cuvintele”, o întâlnire interesantă și foarte cognitivă; ore de lectură, unde au luat cunoștință cu mai multe cărți noi, dar și mai vechi într-o ediție nouă, scrise de: Eminescu, Mihai, „Povestea codrului”; Vieru, Grigore, „Cele mai frumoase flori”, „Ceasul”, „Toporul cu coada de păun”, „Câți ani ai?”, „Mama”, „Iarna”; Neculce, Ion „Ștefan-Vodă și aprodul Purice”; Ciocanu, Aurel „Sus la codru”; Suceveanu, Arcadie „Un secret pe cotcodacnet”; Popa, Stela „Sofia Păpădia” și Cantemir, Dimitrie „Chameleonul (din istoria ieroglifică)”; discuții/dezbateri despre Eminescu sau legenda unui geniu, recitaluri de poezie din creația poetului drag.
Un frumos spectacol literar-muzical de ziua Comemorării Marelui Poet al tuturor românilor de pretutindeni Mihai Eminescu, la 128 ani de la trecerea în neființă, cu participarea academicianului și eminescologului Mihai Cimpoi, a scriitorilor Andrei Strâmbeanu și Ștefan Sofronovici, scriitoarea și traducătoarea de limba rusă a poemului „Luceafărul”, ziarista Nina Josu, colaboratoare a Săptămânalului „Literatura și arta”, oameni de știință, cercetători și buni cunoscători ai creației lui Eminescu.
La 23 iunie Tabăra cu sejur de vară „Cireșarii” și-a încheiat activitatea și cu această frumoasă ocazie toți cei care au fost alături de acești copii, întreg personalul: bucătari, lucrători medicali, lucrători tehnici, etc., am asistat la um minunat spectacol literar-muzical, dar și coregrafic pregătit cu multă migală și dăruire în colaborare cu Centrul Academic Internațional Eminescu, Centrul de Creație al Copiilor „Luceafărul” și conducătorii cercului dramatic, actrița Lidia Dzeatcovschii și conducătoarea cercului de coregrafie Nadejda Sigaeva, care a pregătit un splendid program coregrafic, din diverse spectacole de operă și balet, doamna Irina Gobjilă, care a confecționat, împreună cu elevii diverse măști, pe care copiii le-au prezentat în spectacol într-un frumos Carnaval al măștilor, profesoarele Elena Zaporojan, Steluța Chicerman, Natalia Sârghi, Natalia Burlacu și actrița Teatrului Național „Mihai Eminescu”, profesoară de arta vorbirii, doamna Angela Carauș, care au muncit cot la cot pentru a face această zi de neuitat pentru copii.
Prezentatoarele spectacolului, purtând numele celor trei luni de vară, Ioanina (Tatiana), Iuliana (Ilinca), Augustina (Evelina) și-au început evoluarea prin a anunța că ele sunt surorile de vară ale anotimpului estival și că vom avea parte de multe momente emoționante. Au urmat recitaluri de versuri din Mihai Eminescu, Grigore Vieru, Ion Anton, Ianoș Țurcanu,etc.
Fiecare viață are un actor principal, în viața ta tu ești actorul principal ne spune Tatiana Stănilă și ne recită o poezie de suflet despre Măria sa actorul „Nu-i dați artistului avere” de Pavel Bechet. Elevii din cercul dramatic, condus de Lidia Dzeatcovschii prezintă câteva scenete: „Cine a spus meau”, „Vulpea și motanul”, „Cine-i cea mai frumoasă”. Muzica, dansul, dealtfel și pictura, nu au nevoie de cuvinte, fiind o formă de exprimare dată doar omului. Tablourile coregrafice „Gingășie” și „Cutiuța fermecată”, „Karmelita” și Stăpâna lumii”, însoțite de un splendid peisaj din „Lacul lebedelor” de P. I. Ciaikovski, vorbesc de la sine. O sensibilizantă poezie care ne învață să iubim animalele scrisă de Elena Fagaro „Cățelușul șchiop” ne recită Anastasia Ceapă. Carnavalul măștilor ne-a deplasat pentru un moment în alte vremuri, demult uitate…
Surpriza spectacolului au fost mascotele detașamentului „Pokemonii”, care au venit cu un cuvânt de felicitare pentru toți prin intermediul unei poezii, recitată cu multă expresivitate și artistism de gemenii Arteom și Kirill (adică Puc și Pac). Au continuat și alte numere artistice, dansuri, poezii, cântece interpretate cu aceeași ardoare și măiestrie. La finalul programului elevii s-au întrecut la tot genul de glume din viața copiilor.
Prezentatoarele ne invită să intrăm din nou în Universul Copilăriei, care este cel mai miraculos spațiu unde fiecare din noi se regăsește ca și copil. Participanții spectacolului, dar și cei prezenți sunt îndemnați să cânte ”Noi lumea o vom colora”. Sala se umple de vocile zglobii ale copiilor. Un cuvânt de mulțumire, de urări frumoase pentru întreaga vacanță, dar și pentru colaborarea fructuoasă cu Centrul Eminescu, tuturor profesorilor și elevilor exprimă bibliotecara Centrului Eminescu, doamna Larisa Arseni, amintindu-le copiilor că doar cărțile nu au vacanță niciodată și își așteaptă cititorii, astfel îndemnându-i să vină la bibliotecă.
Directoarea Gimnaziului, dar și a Taberei, doamna Elena Zaporojan le-a mulțumit tuturor pentru munca depusă și le-a înmânat diplome, urându-le sănătate și o copilărie fericită.
Larisa Arseni, Maestru în artă, bibliotecar.

Publicat în povești

Ion Anton – dialog cu prichindeii despre „Cercei de cireșe”

În plin „Cireșar” am decis să ne înfruptăm și noi cei de la Centrul Academic Internațional Eminescu cu cireșe din cele mai colorate și gustoase, unde mai pui, că pe lângă faptul că le savurezi din plin dulceața și aroma, le mai folosești ca bejuterii: cercei, mergele, coroniță; dulcețuri, plăcinte și prăjituri delicioase. În așa fel și „Rucsacul de vacanță” se umple de la o zi la alta cu noi mărgăritare unele mai sclipitoare decât altele.

Preșcolarii de la Grădinița, nr. 40, numită „Lumea copiilor” sunt oaspeți frecvenți la biblioteca noastră, aici unde, noi cei de-ai casei, împreună cu invitații, vizitatorii noștri, încercăm să păstrăm vie memoria Marelui Poet al Nemului Mihai Eminescu, alimentănd acest spirit românesc, prin  organizarea a  diverse evenimente și activități cultural-artistice. De această dată v-am pregtit o surpriză deosebită, l-am invitat în ospeție pe scriitorul Ion Anton, cel care a scris mai multe cărți pentru copii, iată doar câteva din ele: „Cercei de cireșe”, „Jocul de-a cuvintele”, „Garderoba veselă”, „Vesel îndrumar pentru vestiar”, cărți foarte elegante, multicolore, atractive și  pline de înțelepciune, fiecare poezioară citită te învață ceva. Lecturând aceste cărți împreună cu părinții, bunicii, educatorii, profesorii, învățăm să vorbim corect în limba maternă, ne îmbogățim vocabularul și devenim mai deștepți.

Domnul Ion Anton este redactorul-șef al revistei „Florile Dalbe”, o revistă în care găsim multe curiozități, informații pentru toate vârstele. Pentru voi, este o rubrică specială, pentru micuți foarte cognitivă, intitulată „Ineluș învârtecuș”, diriguită cu multă grijă de Lica Movilă. Micuții din grupele a III-a și a IV-a, pregătitoare, îndrumați și ajutați de educatoarele lor, doamnele Argentina Rotaru, Cristina Gherman, Pelaghia Hripco, coordonați de Vera Diocher, metodista grădiniței, au citit cartea ”Cercei de cireșe”, o carte nou nouță, care a fost prezentată de curând la Salonul Internațional de Carte pentru Copiii, 2017, unde a primit și un premiu prestigios și au învățat din ea mai multe poezii, astfel făcându-I o frumoasă și plăcută surpriză scriitorului. Ruxanda, Victorița, Daria, Adrian și Iana au recitat poezia „Unde ești copilărie”, a urmat cântecul „Copilărie”, poeziile „Aici la grădiniță”, „Să ne iubim poporul”, „Aici îi țara noastră”,  recitate cu multă expresivitate de Demetra, Micu și Bianca, niște poezii care sensibilizează și bucură sufletul. Cu aceeași sensibilitate și simțire un alt grup de copii: Vlad, Magdalena, Sergiu, Maxim și Gabriela au recitat poeziile: „Tricolorul”, „Limba mea”, „Plaiul nostrum”, „Cercei de cireșe”, „Ora poveștii”, scrise de Ion Anton. Scriitorul a rămas foarte satisfăcut și impresionat de străduințele copiilor, numindu-I artiști adevărați. Autorul le-a mai citit câteva poezii din cartea „Cerccei de cireșe” și ca să fie mai credibil i-am servit cu cireșe adevărate, pe care unii le-au pus la urechi în loc de cercei, i-ar alții le-au savurat cu plăcere. A fost distractiv, vesel și memorabil, copiii au cerut autografe de la scriitor pe care acesta le-a oferit cu plăcere. La finalul întâlnirii au interpretat cântecul „Moldova” și au făcut poze.

Larisa Arseni, Maestru în artă, bibliotecar.