Publicat în CENTRUL ACADEMIC INTENAȚIONAL EMINESCU, legenda, povești

Despre luna aprilie sau cum i se mai spune în popor

Aprilie, luna care ne aduce mai mult soare, mai multă căldură și mai multă lumină în suflet și în gând. Cerul e mult mai albastru și ciripitul păsărilor mult mai intens. Oamenii de la sate îi spun Prier, adica „deschizător’, deschizător de vreme bună, de miez de primăvara, de An Nou Pastoral, de muguri și de flori, de zilele sfinte și luminoase de praznic. În unele zone i se spune „Florariu’, pentru că în aprilie înfloresc pomii, în altele – „Taista-n Bat’, pentru că tot acum se întâmplă ca înghețul să le prăpădească mugurii.

Legenda lui Prier
„Erau odată doi frați: unul bogat iar altul, sărac. Celui bogat îi mergea foarte bine (…) Cel sărac, însă, o ducea de pe o zi pe alta, ca vai de dânsul. Într-un an, și anume în revărsatul zilei de Paști, s-a sculat cel sărac și a ieșit afară ca să-și caute câteva vreascuri spre a-și ațâța focul. Odată întors acasă cu vreascurile, da peste alta nevoie: n-avea cu ce să le aprindă (…). Pe când stătea el așa dus pe gânduri, zărește deodată pe fereastră un foc mare, arzând pe vârful dealului. Pornește degrabă spre dânsul și, ajuns acolo, da peste 12 oameni care se încălzeau la foc.
– Bună dimineața și Hristos a înviat, oameni buni!
– Mulțumim d-tale! – răspunseră aceștia. Da ce vânt te-a abătut pe la noi așa de dimineață și tocmai în ziua de Paști?
– D-apoi am venit să-mi dați un pic de foc.
– Ți-om da, dragul meu, dar spune-ne mai întâi, care luna-i cea mai rea peste an?
– Apoi de, – răspunse săracul – unii oameni zic că luna lui Prier ar fi cea mai rea, dar mie toate mi-s totuna de bune!
Atunci îi zise omul: – Ține poala cămeșii să-ți dau foc!
Săracul, auzind cuvintele acestea, începu a tremura de frică, temându-se că-i va arde și cămeșa și va rămâne gol ca napul. Dar nu se puse de pricină, ținu cămeșa și omul îi puse o lopată de jăratic în poală, zicându-i că, după ce va ajunge acasă, să-l împrăștie prin ogradă și prin grădină.
Săracul făcu așa, după cum i se spuse(…) Nu mult după aceasta, iată că una din fete strigă plină de bucurie:
– Tata, tata! Vai, ce de vite mai avem noi! …Ieșind omul afară, văzu și el minunăția: ograda era plină de boi, vaci, cai, oi și tot felul de animale.
Văzând toate astea și o copilă de-a fratine-său, merse în casă și zise:
– Tata, oare de unde are uncheșul meu atâtea vite, că e plină ograda și grădina?
Ieșind cel bogat afară îl întreba pe frate-său de unde are atâtea vite. Săracul îi spune toată povestea și bogatul își ia degrabă o manta mare pe spate și se duce și el la focul de pe deal. Când ajunge acolo, fără a da „bună dimineața’, zice:
– Oameni buni, dați-mi o țară de foc, că mi s-a stins!
– Ți-om da, dar mai întâi să ne spui care luna-i cea mai rea de peste an!
– Apoi de, toate lunile peste an îs bune, dar luna lui Prier, vai, Doamne, că scârnăvă-i, amu’ plouă, amu’ e pâclă, amu’ ninge, și mai toate oile pier. Nu degeaba a zis cine a zis că: „Prier priește / Da’ și jupește’.
Atunci se sculă Prier mânios, căci oamenii aceia erau cele 12 luni de peste an, și-i zise răstit:
– Ține poala de la manta!
Bogatul întinse poala și Prier îi puse două lopeți de foc într-însa.
– Mai pune una, zise bogatul.
Prier îi mai puse o lopată.
Bucuros, bogatul se întoarse cu focul acasă, îl turna prin grădină, ogradă, grajd, sură, apoi se băga în casă în buna nădejde ca și el va căpăta, dacă nu mai multe, apoi măcar tot atâtea vite ca și frate-său. Iată însă că nu mult după aceasta, intrând copila sa în casă, îi spuse că șura, grajdul și toate celelalte acareturi de pe lângă casă, ard. Așa a pățit bogatul cel lacom și mândru!’ (S. Fl. Marian)

Sursa: http://jurnalul.ro/calendar/luna-lui-prier-florariu-si-traista-n-bat-608780.html

Publicat: Diana Ț.

Reclame