Publicat în povești

Bătălia cărților 2018

Elif Shafak, scriitoare de origine turcă s-a născut în Franța, la Strasbourg, în 1971. A studiat relațiile internaționale la Middle East Technical University din Ankara. Are un masterat în studii femenine și un doctorat în științe politice. A predat la mai multe universități din Turcia, Marea Britanie și Statele Unite. A publicat mai multe romane: Misticul (1997), distins cu Premiul Rumi un an mai târziu, Oglinzile orașului (1999), Privirea (2000), Palatul Puricilor (2002), Sfântul nebuniilor incipiente (2004), Bastarda Istambulului (2006), Cele patruzeci de legi ale iubirii (2010), Lapte negru (2011), Onoare (2012), Ucenicul arhitectului (2013).

1

Reclame
Publicat în povești

Ion Agârbiceanu. Păpădia

Centrul Academic Eminescu continuă proiectul OPERA SOLICITATĂ CONTEAZĂ. În scopul unei deserviri eficiente și receptive vă punem la dispoziție unele opere pe blogul nostru: 

Ion Agârbiceanu. Păpădia

Iarna întârziase mult în anul acela; uneori părea că vrea să-și ia tălpășița, dar se răzgândea și iar și iar încâltorea pe sus nori de cenușe, și împroșca cu mielușei când nu mai putea să scuture zăpada din cojoace.

Vânturile de la miazănoapte scăpau cu tot mai multă greutate din închisorilelor, dar când se vedeau slobode se răzbunau pe toată lumea: tăiau obrajii ca niște plesne de bici nevăzute, învinețeau mâinile copiilor, înlăcrămau ochii bătrânilor, șuierau prin streșini să sperie vrăbiile care, ademenite de-o ochire de soare, începură să ciripească de, toate deodată, tot spunând că vine primăvara.

Zile de-a rândul se purtă tăzboi mare prin văzduh până ce birui primăvara. Norii grei și întunecați fură alungați spre miazănoapte de vântul de la miazăzi, și într-o zi-două cerul rămase curat ca lacrima, de-a dragul să se plimbe, pe drumul lui, soarele cel tânăr, vărsându-și argintul peste lume.

Întârziată, se grăbea acum și primăvara să câștige ce a pierdut. Dintr-o zi într-alta înverzeau  luncile și răzoarele tot mai tare și, într-o bună dimineață, Anicuța rămase încremenită când deschise ușa grădinii: văzu un covor nesfârșit de floricele galbene, una într-alta încât abia încăpeau.

Floricelele păreau că i-au furat ochii, și copila nu mai putu face nici un pas: privea întins covorul de bănuți galbeni, ba parcă de luminițe – și încet-încet se însenină toată fața, cât părea că o sărută soarele de deasupra.

Într-un târziu bătu din palme și năvăli în curte:

– Nicule ! Nicule ! Ni-cu-le ! începu să strige tot mai ascuțit și mai întărâtată. Unde-o fi frate-său de nu o aude ? Ncule !

Ușa tinzii se deschise încet și în crăpătură apăru Nicu.

– Ce-i cu tine, Anicuță ? Ce strigi așa ?

– Haida ! Haida repede !

– Unde să viu ?

– În grădină. Dar vino odată !

– Ce să fac în grădină ?

– Haida să vezi !

Nicu înălță din umeri ca un om mare care nu pricepe stăruința unui copil și ieși în curte.  Anicuța fugi la el, îl prinse de mână și începu să-l tragă întins către portița grădinii.

Copila deschise ușa și întinse brațul liber. Parcă erau și mai dese floricelele galbene.

Nicu rămase și el mut o vreme. Îl luă ca un fel de amețeală, apoi simți cum se încălzește.

– Da ! A înflorit păpădia, șopti el parcă oftând ușor.

– Ce-a înflorit ? îl întrebă copila.

– Păpădia, nu vezi ?

– Ce-i aia păpădia ?

– Păi, floricelele astea, așa le cheamă. Tu nu știai ?

Anicuța clătină din cap. Nu știa ! Anul trecut, când înflorise păpădia, copila era bolnavă în pat.

– Așa le zice: păpădie.

– De ce le zice așa ?

Anicuței nu-i plăcu numele: niște flori așa de frumoase să aibă un nume așa de urât !

Copilul o vreme nu știa ce să-i răspundă. Se gândi și zise:

– Toate florile își au numele lor. Pe păpădie cum s-o cheme altfel ?

Anicuța nu fu mulțumită de răspuns, dar își uită în grabă nemulțumirea: începu să urmărească cu privirea albinele cari, tot mai multe, treceau din floare în floare.

 

Nu știu cum i se părea ei că albinele sunt cam supărate, nu se opreau mult pe-o floare, treceau pe alta tot cufundându-și capul în puful acela galben.

– Săracile ! zise Nicu, uitându-se și el la albine.

– Cine-s sărace ?

– Albinele ! Au noroc cu florile de păpădie, că altele încă nu au înflorit.

– Adună miere ?

– Adună, că nu mai au în stupi. Zice mama că a ținut iarna prea mult. Copilul mai rămase puțin în grădină, urmărind munca albinelor, apoi se duse iar în casă.

Anicuța e singură acum și privește dusă la minunea din fața ei. În liniștea mare, din covorul cu steluțe de aur se ridică un zumzet ușor: copila nu știe dacă florile cântă sau albinele ? Acum sunt tot mai multe: aproape nu-i floare fără albină, își face copila socoteala. Câte vor fi ? Cine le poate număra ? „Nici bunica nu poate”, își zise Anicuța.

Privea pierdută covorul de flori și plimbarea domoală a albinelor.

Le vedea bine pe cele de aproape: tot supărate îi păreau și acum ! Poate nu află în flori destulă miere ? Uite, cât de în grabă trec de la una la alta ! Dar dacă zboară un de pe-o floare, când nu mai găsește miere, de ce se pune pe aceeași floare alta și alta ?

Nu înțelegea.

Supărate nu puteau fi pentru asta. Nici pentru că au ieșit din coșnițe: afară era soare și cald. Cine știe ce necaz vor avea!

Tot privind își uită de albine și vede iarăși numai florile, multe-s, Doamne ! De unde se vor fi ivit atâtea ? Și toate deodată! Și cum râd în soare ! Și  iarăși nu-i place că le cheamă așa de urât ! Nici nu vrea să mai audă ! Poate Nicu nu știe cum le cheamă, și a spus așa și el o vorbă, să se laude că știe. Va întreba-o pe bunica ! Ea toate le știe.

Se ridică târziu din pajiște. Înțepenise și parcă o pătrunse și o leacă de frig. Ieși din grădină, pășind nesigur, până i se dezmorțiră picioarele.

– Haida, tu copilă, să mănânci ceva. E mult de azi-dimineață, și-ți va fi foame.

– Nu mi-e foame, bunico.

– Da’ ce-ai făcut atâta vreme în grădină ?

– M-am uitat la flori și la albine.

– Da, mi-a spus Nicu că a înflorit păpădia.

Copila simți o dezamăgire amară.

– Și dumneata le zici așa ?

– D-apoi cum, dacă ăsta li-e numele.

– Credeam că Nicu n-a știut și le știi dumneata numele. Altul, nu ăsta !

Bătrâna o privi nedumerită.

– Altul nu au, tu copilă, cum să le zic ?

– Să le pui un nume mai frumos.

– Păpădie nu-i frumos ?

Anicuța clătină din cap.

– Florile-s frumoase, dar numele nu, zise ea supărată.

– Hm ! Poate că ai și tu dreptate. Dar așa le-au botezat oamenii și eu nu pot să le pun alt nume.

Copila tăcu și intră în casă. În gând ea le pusese alt nume; le va zice: luminițe.

Peste zi se strecură de mai multe ori în grădină să le vadă: parcă erau tot mai multe, tot mai dese, și albinele se țeseau pe deasupra lor neostenite.

Dar când se duse după ce trecu umbra înserării peste grădină, Anicuța rămase iar încremenită că azi-dimineață; nu mai era nici o floare, nu mai zbura nici o albină.

Se răci toată și se duse plângând în casă.

– Ce-i, tu copilă ? Ai căzut ? o întrebă bunica.

Ea clătină din cap, plângând mereu.

– Te-ai înspinat pe undeva ? De ce umbli desculță prin grădină ?

– Nu m-am înspinat ! Reuși să spună Anicuța.

– Păi, spune odată, de ce plângi ?

Copila se opri pe-o clipă din plâns, se uită cu ochii înlâcrimați la bătrână:

– Bunică, s-au dus toate ! Nu mai e nici una în grădină.

Și plânsul o zgudui acum și mai tare.

– Cine s-a dus, tu fată ?

– Florile !

– Ce flori, tu copilă ?

– Luminițele !

– Luminițele ? Nu știu ce vorbești ! Ce luminițe ?

– Floricelele cele galbene.

– Păpădiile ?

Copila înclină din cap. Nici acum nu voi să le spună numele cel urât.

– Ce spui prostii ? Unde să fugă ? Doar florile nu pot umbla !

– Nu mai e nici una în grădină. Vino și vezi dacă nu crezi, și Anicuța încetând din plâns o luă de mână pe bunică-sa.

– Doamne, tu copilă, mă faci să-mi pierd vremea, și eu nu mai știu unde mi-e capul.

Nemulțumită, porni totuși cu nepoata de mână.

Da ! Nu se mai vedea nici o floare ! Umbrele căzuseră de mult peste grădină.

Bătrâna privi la florile închise toate în câte-un conăcel verde, și începu să râdă.

– N-a fugit nici o floare, tu prostuți, că s-au închis de umbră. Ele nu-și arată fața decât în lumina soarelui. Vei vedea dimineață, după ce va răsări soarele peste grădină, că sunt toate aici.

Copila nu păru încredințată.

Bunică-sa rupse o floare de păpădie și-i desfăcu bănuțul de aur.

– Vezi ? Toate s-au închis până dimineață când le va bate din nou lumina soarelui. Așa sunt florile astea: în soare le place să se uite și ele la lumea asta.

Anicuța oftă, părea tot nedumerită, dar mai împăcată, și părăsi grădina cu bunica de mână.

– Mâne vin iar și albinele, bunico ?

– Vezi bine că vin ! Până țin florile vin și ele în toată ziua după ce dă soarele și se deschide păpădia.

Copila strâmbă din năsucul ei cârn; iar numele ăsta urât ! Mâne îi va spune bunicii să le zică și ea: luminițe. Și-i va spune și lui Nicu ! Numai dacă ar înflori iar dimineața !

Și cum dormea, cu părul de aur buclat ca o coroniță în jurul capului, cu obrajii palizi, părea ea însăși o floare deschisă de păpădie.

Publicat în povești

Bătălia cărților 2018

Din istoria concursului Bătălia cărților:

În anul 2015 Biblioteca Municipală „B.P. Hasdeu”, în parteneriat cu Biblioteca Judeţeană „Octavian Goga” Cluj, a implementat un nou proiect-concurs de lectură cu genericul BĂTĂLIA CĂRŢILOR. Scopul concursului este de a stimula lectura în rândul copiilor şi adolescenţilor, de a promova cărţile de valoare destinate acestor categorii de vârstă.Participantul care va prezenta cel mai frumos şi argumentat cartea preferată şi va răspunde cel mai bine la întrebări va deveni Cititorul anului.Cartea care se va bucura de cele mai multe solicitări şi va obţine cel mai mare punctaj din partea cititorilor va deveni Cartea anului. Participând la acest concurs, copiii şi adolescenţii vor însuşi o serie de metode şi competenţe: înţelegerea textelor literare, capacitatea de a reflecta asupra acestora, de a formula opinii, argumente şi interpretări proprii în scris şi oral în cadrul dezbaterilor.

Vă invităm să acceptați provocarea noastră și să participați la concursul anunțat. Lista cărților după categorii de vârstă o găsiți pe : http://www.hasdeu.md/ru/item-ce-unde-cind-editia-2018-122/

1 (2)

 

Publicat în povești

A început Bătălia cărților 2018

A început Concursul de lectură „Bătălia cărților” 2018, ediția a IV-a. Vă invităm să acceptați provocarea noastră și să participați la concursul anunțat. Lista cărților după categorii de vârstă o găsiți pe : http://www.hasdeu.md/ru/item-ce-unde-cind-editia-2018-122/

Poate chiar prima carte prezentată de noi și lecturată de tine va fi desemnată drept Cartea anului 2018! Te așteptăm!

https://www.youtube.com/watch?v=QSGC3qCa5-Y1

Prezentare: V. Sîrbu

Publicat în Omagiu poetului Grigore Vieru, povești

„Copilăria e taina dezvoltării viitorului” (Grigore Vieru)

„Deși pământul se învârte mereu, m-am născut acasă” (Grigore Vieru)

La 14 februarie este celebrată ziua de naștere a marelui poet Grigore Vieru. Poetul neamului, care a știut cel mai bine să așeze alături cuvintele cele mai scumpe și apropiate unui neam: Grai, Mamă, Patrie, Iubire, Istorie, Femee, Copil. Anul acesta ar fi împlinit 83 de ani. Avea un suflet mare, cald și frumos, în care încăpea un neam întreg. Era popular, îl cunoșteau toți, îl salutau pe stradă mai ales copiii pentru care a scis multe poezii. Versul lui e ca o apă vie, întrupătore de aceea ne adună și ne îndeamnă an de an să-l omagiem, să-i citim și să-I recitim versurile.

            În cadrul serviciului „Dialogăm și ne cunoaștem” la Centrul Academic Internațional Eminescu am inițiat un ciclu de activități pentru preșcolari cu genericul: „Copilăria e taina dezvoltării viitorului” (o spusă de-a poetului). Pentru a ne aminti, a vorbi despre Grigore Vieru, a-I citi și a-i recita versurile, am invitat vechii noștri prieteni, micuții de la Grădinița 106, însoțiți de educatoarea lor dragă Larisa Oancea, ajutorul de educator, Aurelia Arnaut și dna Natalia Banariuc, o mămică, care investește foarte mult timp și energie în dezvoltarea și educația copilului său.

Grigore Vieru intradevăr își punea speranța   într-o societate nouă, primenită, în generația tânără, care va face schimbarea cea mare, pentru care a ars și s-a stins Marele Poet al neamului.

Am făcut o incursiune în biografia poetului, axându-ne în special pe copilăria lui, dar și poezia pentru copii. Le-am prezentat expoziția de carte amenajată. „Grigore Vieru – Poetul copilăriei și al iubirii” și câteva cărți cu scurte povestioare: „Cele mai frumoase flori”, „Iarna”, „Ceasul”, „Toporul cu coada de păun”, „Câți ani ai”, le-am citit această ultimă povestire, din care copiii au aflat cum îți poți păstra anii și cum poți să-i împrăștii.

Ghidați de maturi și foarte responsabil au pregătit un recital frumos din poezia scriitorului pentru copii Grigore Vieru, pe care le-au recitat cu multă emoție și expresivitate, poeziile: „Mama”, „Frumoasă-i limba nostră, „Mi-e dor de tine mama”, „Iarna”, „Puișorii”, „Furnica”, „Puiul”, „Tu iarbă, tot ai mama?”, „Făptura mamei”, „Iese tata la balcon”, „Două mere”, „Numărătoarea”, „Ploaia și curcubeul”, „Primăvara”, „La școala epurașilor”, „Prietenul„, „Educatoarea”, „Pentru pace”.

Când ne uităm la copiii care îi recită poeziile, vedem cum acești micuți o simt, o respră – parcă este scrisă de ei, iar când o cântă – parcă chiar e cântecul lui de suflet. Ne regăsim cu toții în poezia și cântecul lui Grigore Vieru!

La sfârșitul acestei sensibilizante întâlniri copiii sunt determinați să se înscrie la bibliotecă pentru a putea împrumuta cărți. Cum s-a exprimat un copil: „Eu vreau să citesc cu ochii mei”, îmbucurător acest fapt. Desigur i-am înregistrat le-am făcut poze și le-am înmânat cardurile, pentru ei a fost un moment solemn. Ne bucurăm pentru acești copii ne bucurăm și pentru faptul că munca noastră dă roade.

Larisa Arseni, Maestru în artă, bibliotecar.