Publicat în CENTRUL ACADEMIC INTENAȚIONAL EMINESCU, povești

Căpșunica

Vara, anotimpul copilăriei, a viselor și a bunei dispoziții. Un frumos prilej de a te relaxa, de a savura din plin darurile naturii și anume, fructele noastre suculente. E vremea căpșunilor, roșii, dulci, fine și nemaipomenit de mirositoare, de beneficii nici nu mai spunem. Haideți împreună să ne delectăm cu o frumoasă poveste despre căpșuni. Lectură plăcută!

 

klubnika-2

Într-un sătuc de la marginea unei câmpii, se afla, în Grădina Fructelor, căsuţa doamnei Căpşuna. Doamna Căpşuna avea trei copiii – Căpşunica, Căpşunel şi Căpşunici. Căpşunica era o domnişoară de toată frumuseţea, micuţă şi neastâmpărată. Pentru că, peste două zile, Căpşunica urma să împlinească cinci ani, doamna Căpşuna se gândi să-i organizeze o petrecere în aer liber, la care să invite toate fructele din Grădină. Adăpostiţi la umbra falnicilor meri, pruni, caişi, piersici şi peri, invitaţii îşi ocupau cu sfială locurile pe scăunaşele de iarbă. Dar ce era interesant la toate fructele era că nu aveau ochi, nas, mâini şi picioare, doar o guriţă şi două urechi.

– Eu vreau un pahar cu limonadă, se auzi vocea simandicoasă a domnişoarei Cireşica.- Iar eu aş dori o feliuţă de tort de mere, comandă Cireşel.Doamna Căpşună se strădui ca petrecerea să fie una reuşită şi pregăti dinainte toate cele necesare – compoturi de fructe, răcoritoare, îngheţată, tort. O mare surpriză a reprezentat-o sosirea unor rude din străinătate, verişori cu Căpşunica, domnul Ananas şi doamna Portocală.- Vai, ce încântată sunt că aţi venit la petrecere!, bătu din palme, bucuroasă, Căpşunica.Însă domnul Ananas şi doamna Portocală fură tare miraţi când observară că ei vorbesc cu un chip lipsit de expresie.- Dar voi de ce nu aveţi ochi ca noi?, întrebă în mod direct şi fără ocolişuri doamna Portocală.Doamna Căpşună nu ştiu ce să-i răspundă şi dădu nedumerită din umeri.Apoi, dintr-o dată, se auzi un huruit. Doar doamna Portocală şi domnul Ananas strigară:- Adăpostiţi-vă! Vine maşinaaaa fermieruluuuuui!Repede, toate fructele se grăbiră să se rostogolească, să scape din calea maşinii. Le era teamă să nu fie storcite. Astfel, fiecare a oferit ajutor cât a putut, până şi cea mai mică fructă a reuşit să se adăpostească din calea maşinii într-un colţ al grădinii.- Ah! Ce rău îmi pare că petrecerea mea a fost distrusă de o maşină, suspină domnişoara Căpşunică.- Crezi că fermierul ar fi vrut să ne culeagă şi să ne mănânce?, şopti Cireşel.- Dar aceasta este soarta noastră, a tuturor fructelor, gesticulă convingător domnul Pepene Galben. Eu zic că nu trebuie să ne panicăm!- Uitaţi-vă la mine, strigă dintr-un colţ domnul Măr, că eu pot să merg!- Iar eu, iar eu, spuse de-abia răsuflând doamna Pară, pot să miros.- Şi eu pot să sar, uite, atât de sus, ţipă cu putere domnişoara Caisă.Ce se întâmplase, de fapt? În graba de a se adăposti de maşină, fructele s-au ajutat între ele. Deşi au întâmpinat multe obstacole, au căzut, s-au lovit, pentru că nu puteau merge şi nici nu puteau vedea, fructele nu au renunţat şi şi-au oferit ajutor reciproc. Astfel, Îngeraşul fructelor s-a milostivit de fructe şi le-a dăruit ochi, năsuc, mâini şi picioare fiecărui fruct.

Sursa: http://ziarullumina.ro

Publicat: D.Ț.

 

Reclame