Publicat în CENTRUL ACADEMIC INTENAȚIONAL EMINESCU, serviciu opera solicită contează

Negustorul necinstit

serviciu opera solicitată conteazaDe mult de tot viețuia în Istambul un negustor care, pentru că fusese în pelerinaj la Mecca și devenise astfel hagiu, izbutise să-și facă faimă de om bun și, drept, dobândind astfel încrederea tuturora. Un biet țăran necăjit, care se smulsese dintr-ai  lui și venise la Istambul cu gândul să muncească din răsputeri pe unde s-o nimeri, numai  ca să adune câțiva gologani cu care să se întoarcă în satul său de baștină și să se mai salte din mizerie, auzind de bunul renume al hagiului negustor, veni la acesta și îi zise:
– Bun găsit, hagiule. Ți s-a dus faima în lume de drept și de cinstit.  De-aia am ajuns și eu la tine. Ia, ține gologanii ăștia ai mei, că pe-aici mișună hoții și teamă mi-e să nu-mi fure plata pentru amara-mi trudă. Și când mi-or trebui banii, n-am decât să vin la tine și să-i iau.
– Bine-ai chibzuit om înțelept, răspunse hagiul. Un loc mai sigur decât ăsta pentru banii tăi nici c-ai fi găsit în altă parte. Lasă-și mica ta avuție și te du fără de grijă.
După o vreme, țăranul hotărâ să se întoarcă acasă. Se duse la hagiu:
– Iată-mă-s, am venit să-mi dai bănuții lăsați ție spre păstrare, preabunule hangiu. Și drept răsplată pentru fapta ta bună, ți-am adus în dar năframa asta cusută de nevasta-mea….
– Ce bani? De unde bani?! Se aprinse hagiul tăindu-i vorba. Vino-ți în fire fârtate! Acum te văd pentru prima oară în viață.
Mai încercă țăranul să-i aducă aminte de învoiala lor, dar negustorul-hagiu, cu chipul înăsprit și vocea răstită, o ținea într-una că nu-l cunoaște și, ca atare, n-a avut cum să primească de la el vreun ban ca să-il dea acuma….
Descumpănit foarte, bietul țăran plecă și rătăci năuc, în neștire, pe străzile marelui oraș. Avea ochii ăn lacrimi că își vedea zădărnicită toată truda și spulberate toate gândurile sale de mai bine. Așa îl întâlni soața beyului la care slujise ultima oară, când le tăiase lemne pentru bucătărie. Îl întrebă de ce este atât de necăjit și omul își descărcă inima.
– Nu-ți fă griji, îi spuse femeia. Mâine chiar, tot pe la vremea asta, am să mă duc la prăvălia hagiului. Tu ține-te pe -aproape și la puțină vreme după ce-am intrat eu, arată-te și tu.
A doua zi, femeia păși în dugheana hagiului.
– Tăicuțule, îi grăi ea cu blândețe. Bărbatul meu, beyul, a urmat frumosu-ți exemplu, a plecat în hagialâc. Cum avem acasă un chiup doldora cu galbeni, mă tem pentru soarta lor – să nu care cumva să mă prade hoții, doar știi cum se vâră, blestemații, pretutindeni….
– Știu, cum să nu știu, încuviință hagiul și ochii îi luciră lacom.
– În tot orașul ăsta mare de-i zice Istambul, adică oameni din belșug, grăi mai departe femeia, un om mai drept și mai cinstit decât tine cu greu e de găsit. Așa gândește toată lumea. Și-așa gândesc și eu.  Am chibzuit deci că ar fi mai bine să-ți încredințez ție chiupul nostru cu galbeni. Și când s-o înapoia bărbatul meu acasă am să trimit un slujitor cu un răvaș de la noi și-o să-l ia înapoi, nu fără a-ți primi răsplata cuvenită.
– Parcă de răsplată-i vorba, cucuoană dragă? Se grăbi  să răspundă hagiul, care cu greu își mai putea ascunde licărul de bucurie din ochi. Ce, pentru răsplată faci bine unui semen de-al tău aflat la nevoie?! Să-ți ajuți aproapele e una dintre cele mai mari porunci ale credinței noastre. Pune de-ți adu galbenii aicea, cât mai degrabă, și când vei vrea să ți-i iei, îi  găsești la mine-n prăvălie, neatinși.
Mai înainte de a-și termina vorba hagiul, ușa prăvăliei se deschise și se ivi țăranul din ajun.
– Iată-mă-s și pe mine, tăicuțule, spuse el cu nevinovăție. Am venit să îmi iau banii înapoi pe care ți-i lăsasem în păstrare acum câtva timp. Mi-am pus în gând să mă întorc în satul meu de baștină.
– Prea bine, dragul meu, îi răspunse mieros hagiul. Uite, ține aici banii!
Și fără să clipească numără în palma omului toți banii.
– Eu, acum, mă duc. Rămâi cu bine și foarte bine și mulțumesc pentru fapta-ți bună, spuse țăranul și plecă.
Chiar în clipa aceea se năpusti înăuntru dădaca soaței beyului.
– Într-un suflet am alergat până aici, buna mea stăpână! Ți-aduc o veste bună. soțiorul tău s-a întors chiar acum din hagialâc și dorește să te vadă cât mai repede.
– Ei, atunci nu mai e nici o pricină să las galbenii noștri în păstrare la tine, prea cinstite hagiu. Oricum, n-am să uit bunăvoința arătată mie, zise femeiea cu un zâmbet ușor și părăsi de îndată prăvălia, urmată de dădacă, lăsând în urmă pe negustorul-hagiu căruia, de supărare, îi pierise cu totul graiul.
Sursa: Povești populare (de la lume adunate).-  Chișinău: Asociația Cartea, 1994
Publicat: Diana Ț.
Reclame