Publicat în povești, Programul Chişinăul citește o carte

„Ghioceii” de la Grădinița 165 -„În ospeție la ursulețul Marmi”

(scrisă de Mircea Grecu și Jana Grecu)

„Cartea e un tămăduitor al sufletului, e izvorul unde îți poți îneca durerea și amarul” (Mihai Cimpoi)

            Programul de lectură – „Chișinăul citește” este un bun indiciu pentru a păși pragul bibliotecii. La orele de lectură organizate de Centrul Academic Internațional Eminescu se perindă zi de zi grupuri de copii de la grădinițele din cartier, pentru a face cunoștință cu frumoasa și bogata noastră bibliotecă, plină de românism și spirit eminescian. De această dată, chiar la prima oră a dimineții,  ne-a vizitat grupa mare „Ghioceii” de la Grădinița 165, însoțiți de neobositele lor educatoare, doamnele Diana Sadovnic, Angela Pîrgari și Lidia Sârbu. Fiind pentru prima oară la noi au venit cu drag să ia cunoștință de activitatea literară a Poetului Național Mihai Eminescu, să-i asculte și să-i recite poeziile. Să-l comemoreze, fiindcă la 15 iunie se împlinesc 129 ani de la trecerea în neființă a celui mai drag poet Eminescu.

Dornici să cunoască cărțile multicolore și diverse ca tematică pentru copii deținute în fondurile bibliotecii și, desigur, pentru a-l cunoaște pe Marmi, un ursuleț nostim, care a devenit deja cunoscut în rândurile copiilor de la grădinițele și liceele din Sectorul Botanica. De la Marmi micuții află ce înseamnă simțul măsurii, care de fapt se referă nu numai la consumarea dulciurilor, dar și la multe alte lucruri de zi cu zi.

Echipa Centrului Eminescu înceacă să le sporească copiilor interesul pentru lectură, pentru carte în general, în aceasta vedem menirea bibluitecii. Aici vine sufletul  să se bucure, gândul să muncească, vederea să împrumute lumină. „Părinții ne ajută să devenim oameni, cărțile, cărțile să rămânem… (Aurelian Silvestru).

Larisa Arseni, Maestru în artă, bibliotecar

 

Reclame
Publicat în povești, Programul Chişinăul citește o carte

Mircea Grecu „În ospeție la ursulețul Marmi”

Centrul Academic Internațional Eminescu și-a propus să facă un ciclu de Ore de lectură în baza cărții lui Mircea Grecu „În ospeție la ursulețul Marmi” (cinci povești terapeutice). Este o tradiție ca orice eveniment, orice întâlnire, indiferent de categoria de vârstă, întotdeauna îl începem cu discuții și informații despre inegalabilul poet Mihai Eminescu.

De această data, pentru prima oară, la Centrul Eminescu un grup de elevi de la Tabăra cu sejur de zi organizată de Grădinița ELITEX. Din grup au făcut parte elevi din clasele I-IV-a de la diferite licee. Au fost însoțiți de profesoara de limba și literatura română, directoarea taberei doamna Ecaterina Arventi. Copiii au ascultat cu luare aminte amintiri din copilăria poetului, despre prietenii care i-a avut, despre elevul Eminescu, au luat cunoștință cu manuscrisele poetului și cu cea mai mare carte deținută în biblioteca noastră, pe care am răsfoit-o și am citit versuri din ea. Le-am citit povestea,  „În căutarea fericirii pierdute” scrisă de M. Grecu, care i-a impresionat mult pe elevi, pe care am discutat-o cu de-amănuntul. Copiii au înțeles care sunt prietenii adevărați și care e prietenie falsă, cum să  deosebești fericirea falsă de cea adevărată, ce înseamnă a fi înțelept. Prin discuție/dezbatere s-a demonstrat în ce constă terapia poveștilor lui Mircea Grecu.

Larisa Arseni, Maestru în artă, bibliotecar.

Publicat în CENTRUL ACADEMIC INTENAȚIONAL EMINESCU, invitaţie la lectură, Programul Chişinăul citește o carte, tunica portocalie

Program de lectură (pentru adolescenți) – Tunica Portocalie

                                                                                                                               Publicat: D.Ț.