Publicat în povești, scriitor contemporan

Elisabeta Lidia Hlib  o scriitoare îndrăgită de copii


Anul acesta este unul semnificativ pentru Lidia Hlib. La cei 75 de ani de la naștere, domnia sa face niște bilanțuri a frumoaselor realizări de peste ani. Centrul Academic Internațional Eminescu a decis, cu această frumoasă ocazie, să-i întregească sărbătoarea, organizând mai multe întâlniri de suflet, ore de lectură, prezentări de carte, pentru și cu dragii ei cititori – copiii, promovându-i cărțile frumoase și pline de esență.

            Am comasat ora de lectură și prezentarea cărților „Legendele Zânei Flora” și „Poveștile căsuței cu surprize”. Micuții din grupa pregătitoare „Foișor” de la Grădinița 106, împreună cu educatoarea, doamna Larisa Oancea, tocmai își începeau activitatea. Am avut o frumoasă surpriză chiar înainte de a intra în grupă. Mi-a atras atenția inscripția de pe ușă –  „Aici se intră cu zâmbetul pe buze”. Am scițat un zâmbet și am intrat, copiii m-au întâlnit cu un frumos cântec „Buna dimineața”. Vocile lor curate și melodioase creau o atmosferă de bine și bucurie. Frumoși copii avem m-am gândit.

            I-am salutat și le-am zis de ce am venit la ei în vizită. S-au bucurat că vor cunoaște o carte nouă și în viitorul apropiat se vor întâlni și cu scriitoarea Elisabeta Lidia Hlib. Le-am prezentat cărțile foarte frumos ilustrate, în culori mustoase, iar imaginile deosebite vin să completeze conținutul fiecărei povestioare. Le-am citit câteva din ele: „Căsuța cu surprize”, „De ce nu zboară omul”, „Legenda busuiocului și a crăiței”. Copiii au descoperit că sunt niște cărți foarte interesante din care putem învăța multe lucruri utile pentru viață. Abia așteaptă să meargă la școală să le poată citi singuri și cugeta asupra lor. Este important să-i intrigăm să-i provocăm cu mesaje interesante din cărți atunci copiii vor îndrăgi și mai mult lectura.

            A fost o dimineață minunată, care a dat tonul întregii zile. Zâmbetul, bunăvoința, vorba bună și domoală face minuni și dă roade frumoase.

Larisa Arseni, Maestru în artă, bibliotecar

20190201_093440

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s