Publicat în povești

Povestirea „Pâinea” de Nicolae Rusu


Un vechi proverb spune „Fiecare pentru sine – tăietor de pâine”.

          Pentru a tăia pâinea, trebuie mai întâi să semeni boabele într-un pământ bun să ai mare grijă ca din ele să crească boabe pline, coapte din care apoi să faci făina, s-o plămădești, să-i pui ingredientele necesare pentru ca să-i dai gust, s-o coci în așa fel, încât să nu-și piardă din calități și tot așa mai departe…

          Până la urmă fiecare pentru a susține examenul existenței sale pe pământ își plămădește pâinea sa, la care muncește o viață întreagă. Cununa de slavă o câștigă pâinea aceluia, care își păstrează un timp mai îndelungat calitățile. Selecția este făcută de un juriu competent și numeros, condus de un mare înțelept. Acesta este alb și uscat de bătrânețe, incoruptibil și neîndurător de exigent, acesta este Timpul.

       Și iată un tânăr căruia i se arată zâna destinului său, sfătuindu-l să-și plămădească aluatul doar într-un răstimp de treizeci și nouă de clipociri de pleoapă, dar să amestece neapărat în el și gândurile sale cele mai profunde, și amintirile sale cele mai luminoase, și viziunile sale cele mai frumoase. Respectând cu strictețe toate cerințele tânărul se prezintă la timpul potrivit în fața judecății. Aici vede tot felul de pâini care mai de care mai frumoase și arătoase, pâinea lui fiind cea mai modestă. Timpul trece cu bagheta sa peste acele pâini și ca printr-o minune una după alta se prefac în bulgări și pământ. La un moment dat doar pâinea lui rămâne întreagă, și toți din cei care gustau din acea pâine își vedeau aevea mama, privindu-i din negura de vremi, văd un șir de plopi fără de soț, văd o preafrumoasă fiică de împărat, precum fecioara-i între sfinți și luna-i între stele… Și toți cei care se înfruptă din pâinea băiatului tot transmit din gură-n gură, secole la rând, numele celui ce hrănește spiritul neamului românesc, celui care a fost și va fi de-a pururi Mihai Eminescu.

           După ce am lecturat povestirea „Pâinea” de Nicolae Rusu i-am provocat pe elevii clasei a IV-a de la L.T. „Liviu Rebreanu” la o discuție pe marginea temei și a ideilor ce le sugerează această scurtă, dar foarte înțeleaptă povestire. Elevii au conturat câteva idei-învățăminte la care orice om trebuie să muncească necontenit, zi de zi ca atunci când va ajunge în fața judecății Timpului să nu-i fie rușine pentru ce a făcut și cum a făcut.

Larisa Arseni, Maestru în artă, bibliotecar.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s