Publicat în biblioteca, Centrul Academic Eminescu., Chişinău

Colecţia "Păcală şi Tândală"


Colecţia Centrului Academic Eminescu sa îmbogăţit cu o nouă colecţie de cărţi, “Păcală şi Tândală” şase la număr, dedicate copiilor, apărute sub egida editurii Silvius Libris . Colecţia prezintă un şir de snoave populare culese şi repovestite  de către scriitoarea pentru copii Silvia Ursache, şi ingenios ilustrate de către Alexei Gurschii , astfel încît te fac să pătrunzi în lumea haioasă a celor doi năstruşnici.
         Primul volum “Întâmplări cu Păcală şi Tândală” , cuprinde  unsprezece întîmplări amuzante din viaţa celor două personaje: Păcală – om cinstit, Păcală şi boierul, Păcală şi oile, Păcală- argat la boier, Păcală şi Tândală fac popas, E mai bine să furi de la prieteni, Păcală şi luntraşul Tândală, Păcală şi popa, Tândală la vînătoare, Numele lui Tândală şi Sacul lui Păcală          Haideţi să vedem ce năzdrăvănii a mai întreprins Păcală: „Păcală- om cinstit”
          Odată Păcală se tocmisr să slujească la boier.Văzîndu-l boierul harnic la treburi, îl cheamă într-o bună zi şi-l întreabă:
         Măi Păcală, tu eşti om cinstit?
         Cinstit, cucoane!
         Dar dacă s-ar întîmpla ca eu să-mi pierd punga mea cu galbeni şi tu s-o găseşti, ce-ai face cu ea?
         M-aş face şi eu boier cucoane!
Cu celelalte întămplări cu Păcală şi Tândală, puteţi face cunoştinţă citind întreaga carte!
Vă dorim lectura plăcută!!!

Fărîmă Marcela
Reclame

3 gânduri despre „Colecţia "Păcală şi Tândală"

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s